"Cipul se introduce prin injectare în partea stângă, îl introducem să se ştie atunci când se caută să fie găsit pe partea stângă, în trimea mijlocie a gâtului", explică medicul veterinar Dorel Petrehele.
În momentul în care un câine rătăceşte pe străzi sau este abandonat de stăpân poliţiştii locali nu trebuie decât să apropie scanerul de urechea sau gâtul câinelui, iar acesta citeşte cipul şi în câteva minute află cine este stăpânul câinelui.
"Primăria municipiului Oradea îşi doreşte să marcheze cu cip toată populaţia canină cu stăpân, să-şi formeze o bază de date prin care să poată verifica în orice moment situaţia acestor câini", spune Mircea Stejeran, şef de serviciu în cadrul primăriei locale.Administraţia orădeană estimează că pe străzile din oraş se mai plimbă puţin peste o sută de câini. După introducerea cipului urmează sterilizarea animalelor cu stăpân, iar cei care nu sunt de acord vor fi amendaţi. Excepţie vor face doar cazurile speciale.
