„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Drobeta-Turnu Severin au fost sesizaţi de o femeie de 29 de ani, din comuna Şimian, cu privire la faptul că în timp ce se afla în pădurea situată în extravilanul localităţii Balota a descoperit cadavrul unei femei. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi pentru efectuarea de cercetări”, potrivit unui comunicat al IPJ Mehedinţi.
„S-a constatat că la nivelul capului cadavrul prezenta lovituri, la faţa locului fiind solicitată prezenţa unui medic legist şi a unui procuror criminalist”, mai spun polițiștii.
Femeia fusese dată dispărută în 21 octombrie.
