• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-30 15:14:38
  • Sursa:
Caciu: Sumele incasate de ANAF, cu 8,9 miliarde lei mai mici fata de program si cu 11,3 miliarde lei mai mici fata de ce s-a declarat Imagine

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, susține că în primele cinci luni ale anului 2023 sumele încasate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au fost cu 8,9 miliarde lei mai mici faţă de program şi cu 11,3 miliarde lei mai mici faţă de ce s-a declarat, arată un comunicat transmis de Guvern. Afirmațiile au fost făcute după ce luni seară Lucian Heiuș și-a anunțat demisia din funcția de președinte al ANAF și a prezentat un bilanț al activității sale în fruntea instituției.

Adrian Câciu spune că pentru primele 5 luni ale anului 2023, contribuabilii au declarat impozite şi taxe în valoare de 159,3 miliarde lei, în contextul în care programarea bugetară estima încasări de doar 156,9 miliarde lei.

„Așadar, contribuabilii români au declarat că au de plată cu 2,4 miliarde lei mai mult decât am estimat în programare. Sumele încasate efectiv de ANAF au fost însă cu 8,9 miliarde lei mai mici față de program și cu 11,3 miliarde lei mai mici față de ce s-a declarat”, a subliniat şeful de la Finanţe.

„Aceşti bani erau şi sunt imperios necesari României, nu numai pentru procesul de consolidare bugetară, dar mai ales pentru a asigura resursele necesare realizării investiţiilor şi acordării stimulentelor economice şi sociale angajate prin buget şi, în egală măsură, pentru a găsi soluţii suplimentare în vederea compensării erodării puterii de cumpărare suferite de cetăţenii şi companiile româneşti”, explică ministrul de Finanțe.

El salută deciziile şi declaraţiile de marţi ale prim-ministrului Nicolae Ciucă. „Eficienţa sistemului de colectare trebuie să crească pentru că oamenii aşteaptă de la noi resursele necesare implementării unor politici publice care să contribuie la creşterea calităţii vieţii lor. În acest context, îi urez succes noului preşedinte al ANAF care are misiunea de a recupera întârzierile şi de a asigura o colectare eficientă, însoţită de măsuri concrete de combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei”, conchide Câciu.

Lucian Heiuș afirmă că în 2022, ANAF a reuşit să colecteze la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult faţă de anul precedent, şi să ramburseze TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, faţă de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde lei. În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei, şi s-au încasat 148,02 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului precedent.

Iar faţă de programul comunicat de Ministerul Finanţelor, se înregistrează un minus de 8,9 miliarde lei, din care 8,5 miliarde lei sume necolectate de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, spune șeful demisionar al ANAF.

Mai multe detalii AICI

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş, a demisionat luni din funcţie. „Mi-am înaintat astăzi demisia din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituţie şi le mulţumesc colegilor mei pentru profesionalismul şi implicarea de care au dat dovadă în acest an. Totodată, sunt mulţumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reuşit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR şi toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate şi respect faţă de contribuabili”, anunţa Heiuş într-un mesaj postat pe Facebook.

Ulterior, în cursul zilei de marţi, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că l-a demis pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că a luat act de demisiile şefilor ANAF şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, subliniind că este nevoie de un sistem de colectare mai eficient, prin care bugetul să aibă resursele necesare politicilor publice aşteptate de cetăţeni.

 

Un german a fost ucis şi două persoane au fost rănite sâmbătă seara la Paris, într-un atac cu cuţitul şi ciocanul, în apropiere de Turnul Eiffel, unde presupusul autor, un francez cunoscut pentru islamism radical şi tulburări psihice, a fost arestat, potrivit unor surse din poliţie şi judiciare, notează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-12-03 11:52:38

Tinerii din România stau cu părinții până la vârsta de 28 de ani, în medie, conform Eurostat. Asta în timp ce în țările nordice, traiul pe cont propriu începe de la 21 de ani. Banii puțini reprezintă cea mai frecventă explicație a celor care rămân în grija mamei. Specialiștii vorbesc și despre frica de responsabilitate.

Economie 2024-10-02 18:49:43

Magistraţii au dispus arestarea preventivă a 12 inculpaţi şi controlul judiciar faţă de alţi 21, în dosarul în care au fost puse sub acuzare 46 de persoane din clanul Caranilor, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, tentativă de omor. Procurorii au detaliat metodele prin acționau care membrii grupării. Șefii clanului se foloseau de interlopi cu fizic impunător şi comportament violent, pentru a se impune în fața grupărilor rivale şi pentru a se extinde în zone cu potențial, cum sunt centrul şi nordul Capitalei sau staţiunea Mamaia Nord în sezonul estival.

Economie 2023-11-25 16:26:51

Generalul american în rezervă Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, recunoaște că s-a înșelat atunci când afirma că ucrainenii pot recupera Crimeea până la finalul verii.

Economie 2023-09-05 17:18:04

Date surprinzătoare au fost publicate într-o revistă medicală britanică de prestigiu. Fiecare an de școală crește speranța de viață, iar fiecare zi fără școală este pentru organism, pe termen lung, ca fumatul a 10 țigări pe zi.

Economie 2024-01-28 11:50:24

Două fetiţe cu vârstele de trei şi şapte ani au fost accidentate grav de un autoturism, marţi, în localitatea argeşeană Miceşti.

Economie 2023-12-26 17:27:18

O tânără în vârstă de 31 de ani, din municipiul Sibiu a fost găsită luni seara spânzurată pe un teren viran, iar poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru „săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Economie 2023-04-24 22:13:15

Rușii au fost sfătuiți de oficialii de la protecția consumatorului să cultive singuri banane întrucât se așteaptă ca în scurt timp fructele să dispară de pe piața rusească, după ce președintele Vladimir Putin a interzis importurile de banane din Ecuador, potrivit Newsweek.

Economie 2024-02-15 10:35:10