Președintele Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, a fost adusă astăzi la DNA, unde a stat aproximativ patru ore. La plecarea din sediul Direcţiei, a susţinut că nu a dat declaraţii şi a negat că ar fi evitat cu bună ştiinţă să facă anumite menţiuni în declaraţia sa de avere.
„Esențial e altceva: faptul că persoana aceasta, doamna Udrea, acuzată acum de spălare de bani, de fals în declarații, a fost susținută în plan politic și guvernamental, a fost numită ministru, a fost împinsă în conducerea PDL. A forțat domnul Băsescu ca doamna aceasta să ajungă șefa PDL. Potrivit propriei declarații a domnului Băsescu, a susținut-o, a protejat-o vreme de zece ani”, a adăugat jurnalistul.
„Domnul acesta, Băsescu, a ajuns să declare, în ultimul său an de mandat, în urma afacerii Udrea-Bica de la Paris, că e vorba de o înscenare pusă la cale de SRI și de serviciile franceze, ajungând în pragul unui incident inter-țări pentru a-i face pârtie acestei doamne către Președinția României. Eu cred că la asta merită să medităm în momentele în care doamna Udrea aduce deslușiri la DNA", a mai spus Cristian Tudor Popescu.
