Localnicii sunt speriaţi, pentru că animalul poate oricând să scape din captivitate, iar un urs rănit este foarte periculos pentru oricine îi iese în cale.
Ursul captiv face parte dintr-o specie protejată de lege. Autorităţile însă nu se grăbesc să rezolve problema.
„Fiind vorba de o specie strict protejată, am luat legătura cu instituţiile abilitate...Este responsabilitatea în primul rând a gestionarului fondului de vânătoare, în cazul de faţă AJVPS Buzău. Am înţeles că mâine dimineaţă se va forma o echipă care, împreună cu un medic veterinar, va lua cea mai bună decizie pentru salvarea ursului. În acest caz este vorba de tranchilizarea acestuia şi redarea în natură”, a declarat Ionuţ Apostu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Buzău.
Pentru localnici ameninţarea este serioasă, după ce doi oameni au fost omorâţi în anii trecuţi de urşi prinşi în condiţii similare.
