Valoarea iniţială a contractului cu Romstrade era de 27 de milioane de euro. Adică cu opt milioane de euro mai puțin decât suma pentru care i s-a încredințat lucrarea constructorului italian Astaldi.
Iar nota de plată este de fapt mai mare. Romstrade a făcute ceva lucrări acolo iar primăria a plătit circa șapte milioane de euro. Practic, aceste costuri ar trebuie puse peste cele care vor fi generate de contractul cu Astaldi.
Deci, în total, ar rezulta un pasaj de 42 de milioane de euro la sfârșit. Grupul italian Astaldi este unul dintre cei mai folosiți constructori în București. În timpul mandatelor lui Sorin Oprescu, a fost implicat în construcția Arenei Naţionale, a Pasajului Basarab şi lucrează inclusiv la magistrala de metrou către Drumul Taberei. E drept, aceasta este o lucrare încredințată de Ministerul Transporturilor.
