Un mit asemănător spune că aditivii cumpăraţi separat de carburanţi îţi fac maşina mai eficientă. Studiile au arătat însă că aceşti aditivi nu influenţează în niciun fel consumul şi, în anumite condiţii, pot deteriora motorul.
Cum compoziţia carburanţilor nu influenţează cu nimic consumul, trebuie să te gândeşti la altceva. Se spune că un filtru de aer nou îţi ajută maşina să consume mai puţin. Este un mit adevărat, însă doar pe jumătate. Automobilele cu carburator pot deveni mai eficiente dacă filtrul de aer este curat. Însă maşinile mai noi, cu injecţie, consumă la fel de mult oricât de uzat este filtrul de aer. În cel mai bun caz, un filtru le poate ajuta doar să fie mai puternice.
Dacă nu reuşeşti să reduci în niciun fel consumul, ai putea să te gândeşti să îşi cumperi o altă maşină. Una mai eficientă. Iar maşinile mici consumă mai puţin, spune o altă legendă desfiinţată de autorităţile americane. Într-adevăr, a existat o perioadă în care acest mit era adevărat. Acum însă, noile tehnologii au făcut ca multe dintre maşinile de mari dimensiuni să aibă un consum mai bun decât cele de mici dimensiuni.
Şi tot evoluţia tehnologică a industriei auto a infirmat mitul care spune că maşinile cu transmisie manuală consumă mai puţin. Autoturismele cu transmisie automată din ziua de azi pot fi la fel de eficiente.
În concluzie, dacă vrei să dai mai puţini bani pe benzină şi motorină renunţă la trucurile care nu dau niciun rezultat şi caută-ţi o maşină cu un consum redus.
