Numai că sălciile energetice plantate în acest loc în mijlocul sezonului rece nu se văd acum de buruieni, care sunt de două ori mai înalte decât plantele sădite. Din cauza ploilor abundente care au favorizat creşterea excesivă a vegetaţiei, butaşii de salcie fie s-au uscat, fie s-au dezvoltat foarte puţin.
După estimările autorităţilor, sălciile ar fi trebuit să crească 3-4 centimentri pe zi, iar în toamnă ar fi trebuit să fie culeasă prima recoltă. Neîngrijirea terenului a dat peste cap calendarul de creştere a plantelor energetice. Degeaba a fost împrăştiat ierbicid, ierburile au continuat să acopere sălciile. Acum, soluţia găsită de autorităţi este sapa.
„Toată substanţa nutritivă din sol o ia buruiana, salcia mai puţin. Urmează să încercăm şi forma de curăţare a terenului, de îngrijire a lui prin săpat manual", precizează Călin Fiat, şef Birou Monitorizare şi Protecţie Mediu din cadrul Primăriei Timişoara.
Investiția în câmpul de sălcii energetice a fost de 70.000 de lei. Primele plante nu vor putea fi recoltate mai devreme de anul viitor. Dacă producţia va fi una bogată, de 240 de tone, cum se aşteaptă autorităţile, sălciile vor fi transformate în bricheţi şi vor fi vândute drept combustibil.
reporter: Miodrag Hojdaoperator: Adrian Hrişcueditor web: Călin Țenche
