• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-30 20:04:27
  • Sursa:
Bursa de Valori Bucuresti a inchis in scadere ultima sedinta din 2024 Imagine

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă din acest an, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 65,29 milioane lei (13,12 milioane euro), informează Agerpres.

Principalul indice al Bursei de la Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 1,20%, până la 16.720,75 puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în scădere cu 1,15% iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 1,02%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a fost singurul în creştere şi a încheiat şedinţa de luni cu o apreciere de 0,75%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un declin de 1%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 1,25%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,05%.

Cele mai lichide titluri pe piaţa reglementată au fost ale Băncii Transilvania, cu schimburi de 14,61 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 9,77 milioane de lei, şi ale Romgaz - 3,48 milioane lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sinteza (+14,55%), UCM Reşiţa (+10,62%) şi AETA (+9,70%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Mecanică Fină (-11,93%), Condmag (-10%) şi Vrancart (-4,47%).

Mortalitatea din cauza cancerelor pulmonare este cea mai ridicată pe plan mondial comparativ cu alte forme de cancer. Fumătorii prezintă cel mai mare risc de a dezvolta boala, dar există și alte cauze care duc la acest diagnostic. Despre tratamentul cancerului pulmonar cu ajutorul radioterapiei, am discutat cu medicul specialist în această procedură, dr. Matei Bâră.

Economie 2023-01-31 08:54:55

Sună alarmele de raid aerian în Kiev, joi dimineață. Un atac aerian asupra capitalei Ucrainei a ucis un copil și doi adulți, azi noapte. Cel puțin 12 oameni au fost răniți, spun autoritățile, potrivit CNN. Forțele ucrainene susțin că au doborât toate cele 10 rachete lansate la Kiev peste noapte, însă o clinică medicală și un bloc au fost lovite de resturi din proiectilele lovite de apărarea aeriană. Între timp, Rusia evacuează copii din localităţile limitrofe cu Ucraina bombardate intens timp de câteva zile, şi unde Kremlinul a considerat situaţia „alarmantă”.  

Economie 2023-06-01 22:35:17

Un bărbat a apelat la poliţiştii de la Secţia Regională de Transporturi, după ce a fost lovit şi prădat de patru paznici din Gara de Nord din Timişoara. Agresori i-au luat victimei din buzunare suma de 50 de lei, dar şi alte bunuri pe care le avea asupra sa. Aceştia au fost imediat identificaţi de poliţişti, iar trei dintre ei au fost arestaţi preventiv.

Economie 2024-02-08 20:21:45

Lance Reddick a murit în urma unei afecțiuni cardiace, arată certificatul de deces al actorului.

Economie 2023-04-07 11:58:41

România va putea începe măsurătorile pe brațul Chilia și canalul Bîstroe în 15 martie, s-a decis la întâlnirea dintre experți români și ucraineni, care a avut loc vineri, în format videoconferință, a anunțat Ministerul Transporturilor. De altfel, încă de la început Ministerul Transporturilor din România ceruse Ministerului Transporturilor din Ucraina ca măsurătorile să înceapă abia în 15 martie, acest aspect fiind menționat chiar în ședința de vineri de către Romeo Soare, de la Administrația Fluvială Dunărea de Jos (AFDJ) Galați, au declarat pentru digi24.ro surse participante la discuții.

Economie 2023-03-03 14:26:44

Preşedintele rus Vladimir Putin ar „beneficia” de pe urma unei posibile retrageri a SUA din negocierile de pace privind Ucraina, a avertizat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Economie 2025-05-20 09:15:15

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat la Digi 24 că sursa poluării din Bucureşti este "dezvoltarea urbană haotică" din ultimii 20 de ani. Referitor la posibilitatea ca bucureștenii să se scalde în Dâmbovița, primarul Capitalei a evidențiat care sunt problemele în acest moment.

Economie 2024-08-02 21:54:25

Violenţa domestică împotriva femeilor şi a copiilor a devenit infracţiune în Kazahstan, după ce preşedintele Kasîm-Jomart Tokaiev a semnat luni o nouă lege.

Economie 2024-04-16 10:46:29