Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,92%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,90%, potrivit Agerpres.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,84%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,64%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o depreciere de 0,01%, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, înregistra un avans de 1%.
La indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, se consemna o creştere de 0,97%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau: Armătura (+13,01%), Condmag, (+8,33%) şi Antibiotice (+5,67%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile: Sinteza (-14,93%), Romcab (-5,49%) şi Electromagnetica (-3,36%).
