Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională şi trebuie să aflăm dacă a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri, consideră ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„Opinie personală. Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională! Extremiştii toxici încearcă să confişte tema pe linia unui atac politic intern. Aici este însă vorba de modul în care un alt stat nu a asigurat protecţia obiectelor nepreţuite, iar muzeul-gazdă nu a respectat contractul. Din nou, soluţia nu este să ne izolăm în faţa lumii, este un lucru bun că ne promovăm istoria şi valorile ca parte a patrimoniului universal pentru că toţi trebuie să cunoască măreţia acestui popor. Aşa cum este bine să primim în muzeele şi spaţiile de expoziţie din ţara noastră lucruri de valoare din întreaga lume”, a scris Burduja pe Facebook.
„Totodată, sunt obligat să mă întreb, ca cetăţean al României: cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în anul 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană, conform contractului, şi fără ca poliţia să intervină în timp util?”, a continuat ministrul.
Sebastian Burduja a subliniat, în context, că dacă se întâmpla aşa ceva în România, ţara devenea subiect de scandal pentru toată presa internaţională.
„Dar eu sunt convins că în România aşa ceva nu s-ar putea întâmpla! Forţele noastre de ordine ar fi fost la faţa locului în maximum 15 minute, în Olanda abia după jumătate de oră a fost alertată poliţia. Mai mult, în România nu umblă nimeni cu explozibil pe străzi”, a menţionat Burduja.
Acesta susţine că ancheta în acest caz trebuie să înceapă din online pentru că pe dark web astfel de artefacte furate sunt tranzacţionate rapid.
„Experţii noştri în securitate cibernetică trebuie să se mobilizeze şi să-i găsească pe aceşti netrebnici, care trebuie să înfunde puşcăria mulţi ani de acum înainte! Este un act de patriotism şi solidaritate naţională ca cei mai buni specialişti în securitate cibernetică pe care România îi are să colaboreze acum cu instituţiile noastre! Mai mult, trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri. Trebuie să aflăm adevărul şi să-i pedepsim pe făptaşi. România este puternică şi solidară. Aceste lucruri trebuie să ne unească, nu să ne dezbine şi mai mult. Multe întrebări, puţine răspunsuri. Timpul este esenţial acum, iar cei care au greşit trebuie traşi la răspundere urgent. Curaj, România”, a mai scris ministrul Energiei.
Coiful de aur de la Coţofeneşti, datat în secolele V-IV î.Hr., precum şi trei brăţări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul naţional al României, au fost furate în urma unui „incident deosebit de grav”, a anunţat Ministerul Culturii.
Potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents şi autorităţile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii.
Toate piesele furate fuseseră asigurate în conformitate cu legislaţia românească şi standardele internaţionale privind organizarea expoziţiilor.