• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-16 23:48:17
  • Sursa:
Burduja: Mitul ca Romania e mare producator de energie nu mai e valabil. S-au inchis capacitati cat 10 reactoare de la Cernavoda Imagine

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că afirmaţiile potrivit cărora România este „un mare producător de energie” reprezintă un mit. Burduja aminteşte că, în perioada 2009-2022, în România s-au închis capacităţi de producţie care însumau peste 7.000 de megawaţi, echivalentul producţiei a 10 reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă.

Ministrul Energiei a explicat, joi seară, de ce România plăteşte mult pentru energia pe care o importă pe piaţa SPOT.

„Românii plătesc al cincilea cel mai mic preţ la energie electrică şi al patrulea cel mai mic preţ la gaz, pentru că avem o schemă de plafonare-compensare. Pe piaţa SPOT, pe piaţa zilei următoare, cum se spune, e adevărat că sunt zile în care România are preţuri ridicate în raport cu celelalte state europene, de multe ori sunt preţuri similare cu Bulgaria, Grecia, Polonia, Ungaria. Şi sunt două cauze principale aici. Prima este lipsa capacităţilor de producţie; acest mit că România este un mare producător de energie a fost valabil acum 30 de ani, poate şi 20 de ani, dar cert este că, din 2009 până în 2022, în România s-au închis capacităţi de peste 7.000 de megawaţi, deci cât 10 reactoare de la Cernavodă şi toate erau producţie în bandă, cărbune sau gaz. E adevărat, grupuri mai vechi, costuri mai mari, dar le aveam. Şi acum, sigur că neinvestind atâţia ani de zile, a venit şi nota de plată, pentru că noi nu ne mai acoperim consumul. Şi atunci, ce facem? Importăm la intervale orare la care toate celelalte state din jur, în general, importă. Şi atunci, pe o cerere mare, pe un consum mare şi o ofertă mică, sigur că preţul este sus”, a afirmat ministrul Energiei, la Antena 3, potrivit News.ro.

El a adăugat că autorităţile au început să „trateze cauza” acestei situaţii, iar România a atras 14 miliarde de euro pentru sistemul energetic şi, datorită investiţiilor, producţia de energie electrică se va dubla. 

„La gaz, nu mai vorbesc, se va întâmpla asta, şi chiar mai repede, din 2027, dar la energie electrică, peste 5-6 ani, România va fi într-o cu totul altă situaţie, în care nu noi vom depinde de alţii şi alţii vor depinde de noi”, a adăugat Sebastian Burduja.

„Avem nevoie de un nou Chaplin care să demonstreze că cinemaul nu este mut" în faţa războiului din Ucraina, a declarat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, intervenind de la Kiev într-un mesaj video la deschiderea, marţi seară, a celei de-a 75-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, transmite AFP.

Economie 2022-05-17 23:41:22

Președintele rus Vladimir Putin a respins joi acuzația premierului britanic Boris Johnson potrivit căreia dacă ar fi fost femeie nu ar fi invadat Ucraina, transmite Reuters. Liderul de la Kremlin a indicat decizia fostului lider britanic Margaret Thatcher de a trimite trupe în Insulele Falklands ca o replică la teoria lui Boris Johnson.

Economie 2022-06-30 13:12:27

Diana Șoșoacă profită de denumirea partidului pe care l-a fondat - S.O.S. România - și s-a „lipit” de protestul fermierilor francezi, care, într-una din acțiunile lor, au scris un „SOS” uriaș cu tractoarele și combinele lor noaptea, pe un aerodrom, mesaj filmat din dronă și viralizat apoi pe rețelele sociale. Senatoarea Șoșoacă a preluat filmarea, susținând că „mișcarea S.O.S. se extinde în toată lumea”.

Economie 2024-01-30 16:25:27

Un reprezentant al mişcării islamiste palestiniene Hamas a anunţat vineri că presupusele rămăşiţe ale lui Shiri Bibas predate joi Israelului ar fi putut să fie „amestecate din greşeală cu altele sub dărâmături”, în Fâşia Gaza. Israelul a acuzat Hamas că i-a ucis pe copiii Ariel şi Kfir Bibas în timp ce se aflau în captivitate în Gaza şi că a predat corpul unei alte persoane în locul celui al mamei lor, Shiri Bibas.

Economie 2025-02-21 14:39:56

Dintotdeauna, evenimentele majore de peste Ocean, din Statele Unite, cum ar fi criza financiară din 2008 sau alegerea unui preşedinte cu păreri radicale, au influenţat mult evoluţiile din ţările europene. Diferenţele de opinie ale politicienilor democraţi şi republicani au ajuns acum la un nivel atât de mare de ireconciliere, încât pare că ne uităm la două Americi. Sunt şanse de revenire? Fostul consilier de securitate al preşedintelui Barack Obama, generalul James Jones, explică într-un interviu pentru Digi24 ce se întâmplă în America.

Economie 2022-09-04 07:00:07

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, luni, că noile legi ale Educaţiei conţin proceduri clare de intervenţie în situaţii de violenţă şcolară, subliniind că profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor nu vor mai putea să desfăşoare activităţi didactice cu elevii.

Economie 2023-02-27 17:37:42

“Marcel Ciolacu vrea să aducă PNL într-o situație fără ieșire”. Acuzația, lansată de către deputatul liberal Robert Sighiartău, pleacă de la premisa unui dușman extern, care vrea să îngenunchieze partidul. Doar că PNL n-a avut nevoie să fie atras în vreo capcană, ci a ajuns aici prin forțe proprii, după o serie de mutări politice incoerente și autodistructive, cu ajutor substanțial de la Cotroceni.

Economie 2023-09-23 12:11:30

Liderul de facto al Siriei, Ahmed al-Sharaa, a declarat că țara este epuizată de război și nu este o amenințare pentru vecinii săi sau pentru Occident. Într-un interviu acordat BBC la Damasc, el a cerut ridicarea sancțiunilor impuse Siriei.

Economie 2024-12-18 22:39:45