• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-06 16:27:34
  • Sursa:
Burduja: Grupul energetic 5 Rovinari este gata sa fie pus in functiune Imagine

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că, la aproape zece ani de când a intrat în proces de retehnologizare, grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcţiune şi conectat la Sistemul Energetic Naţional.”La aproape zece ani de când a intrat în proces de retehnologizare, grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcţiune şi conectat la Sistemul Energetic Naţional. 330MW producţie în bandă, pe bază de cărbune pentru energia României, care trebuie să fie sigură, accesibilă şi competitivă, şi verde — în această ordine”, a scris duminică Sebastian Burduja pe Facebook.

Proiectul a costat peste 100 de milioane de euro şi a necesitat un efort uman greu de cuantificat, a precizat ministrul.

”Vorbim, probabil, despre una dintre cele mai complexe lucrări efectuate în infrastructura sistemului energetic din România. S-au efectuat toate lucrările necesare pentru conformare la cerinţele de mediu (conform celor mai stricte standarde la nivel european): instalaţie de desprăfuire electrostatică, instalaţie de desulfurare a gazelor de ardere, instalaţii de evacuare în sistem slam dens, instalaţie de denoxare a gazelor de ardere. Lucrările de reabilitare şi modernizare au fost realizate de către firme terţe şi personal propriu, sub coordonarea specialistilor din cadrul S.E.Rovinari. Prin lucrările realizate, la acest grup se preconizează costuri de funcţionare comparabile cu cele ale grupurilor pe gaze”, a afirmat Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei precizează că în ultimele zile, au fost realizate testele şi verificările necesare reconectării grupului energetic la SEN, iar momentul intrării efective a acestuia în exploatare este foarte aproape.

”Îi felicit pe toţi cei care, în ultimii ani, au pus umărul la finalizarea acestui proiect atât de important – conducerea CEO, specialiştii şi firmele implicate. O menţiune specială pentru Dan Plaveti, preşedintele directoratului, un profesionist care în foarte multe momente în ultimii ani a ţinut CEO pe drumul drept, în ciuda provocărilor. S-ar fi putut face lucrurile mai repede? Probabil. Cu siguranţă, însă, în viitor, trebuie să accelerăm procesul de extindere şi modernizare a infrastructurii energetice. Timpul nu are răbdare, problemele le ştim, nu doar pentru România, ci pentru cea mai mare parte a Europei. Suntem un actor central în Europa şi depinde doar de noi să ne întărim această poziţie”, arată Burduja.

Ministrul mai spune că a trecut în ultimul an rapid de la discuţii teoretice despre securitate şi independenţă energetică, la acţiuni concrete, care înseamnă susţinerea pe scară largă a investiţiilor în acest sector.

”Am mai spus-o şi o repet: sunt zeci de ani în care s-au făcut prea puţine pentru sectorul energetic, iar astăzi plătim cu toţii costurile. Vestea bună este că efectele investiţiilor din ultimii ani încep să se vadă. Energie pentru o nouă Românie!”, menţionează Burduja.

Marea Britanie a retras familiile personalului ambasadei sale din Israel, din cauza escaladării luptelor dintre Israel şi organizaţia Hezbollah, dar şi a riscului unui conflict regional mai larg, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Economie 2024-10-07 16:20:21

Poliţia spaniolă a confiscat alte trei colete suspecte adresate diplomaţilor ucraineni la un oficiu poştal, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, informează Agerpres.

Economie 2022-12-05 18:28:38

Cele patru persoane dispărute după ce o barcă s-a răsturnat în râul Mureş duminică seara, în zona Periam Port, nu au fost găsite în timpul operaţiunilor de căutare desfăşurate luni, iar scafandrii s-au retras la bază în cursul serii, urmând ca misiunea să fie continuată la suprafaţa apei şi în cursul nopţii, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş.

Economie 2023-05-01 21:59:00

Avalanșele care s-au produs în Austria și Elveția au ucis zece oameni în acest weekend, pe pârtiile din Alpi, în condițiile în care stațiunile au fost pline în ciuda avertizărilor date de meteorologi, scrie BBC.

Economie 2023-02-05 20:12:12

Romgaz a finalizat un obiectiv important de investiţii în cadrul proiectului prioritar onshore Snagov, care constă în dezvoltarea unei infrastructuri ce conţine instalaţii tehnologice pentru 11 sonde, patru grupuri de sonde, conducte colectoare, o staţie de uscare şi un panou de măsurare gaze. Potrivit unui comunicat al companiei, proiectul Snagov este cuprins în Strategia de dezvoltare 2021-2030.

Economie 2022-06-03 00:59:12

Donald Trump apreciază luni că Turcia a efectuat ”o preluare neprietenoasă a controlului” Siriei, după ce grupări rebele - între care unele sunt susţinute de către Ankara - au răsturnat de la putere Guvernul lui Bashar al-Assad, relatează AFP, scrie News.ro.”Turcia este foarte inteligentă. Este un tip inteligent şi este tenace”, declară într-o conferinţă de presă Donald Trump părând să se refere la preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Economie 2024-12-16 21:42:53

Președintele Klaus Iohannis va merge, la începutul lunii octombrie, în prima vizită oficială la Budapesta, au declarat surse oficiale pentru Digi24.ro. Vizita are loc la invitația președintei Ungariei, Katalin Novak. 

Economie 2023-09-22 14:30:15

România va solicita Comisiei Europene o dispensă prin care oile și caprele de la fermele fără focare de Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) să fie transportate la abatoarele din proximitate pentru sacrificare, prevenind astfel riscul de faliment al crescătorilor locali, a anunțat marți Guvernul, după ce ciobanii au protestat în Piaţa Victoriei.

Economie 2025-03-24 19:02:10