• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-29 14:02:16
  • Sursa:
Bulgarii au terminat reparatiile la Podul Prieteniei. Traficul a fost reluat pe ambele sensuri Imagine

Lucrările părţii bulgare la covorul asfaltic al Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse au fost finalizate, iar traficul pe pod a fost reluat pe ambele sensuri, dar timpul de aşteptare pentru camioane la ieşirea din ţară a rămas ridicat, de 160 de minute.

"Începând de astăzi, 29 iunie 2022, lucrările pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse au fost finalizate, traficul desfăşurându-se normal, pe ambele sensuri, fără semaforizare", a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, Raluca Dumitrache, scrie Agerpres.

Partea bulgară a informat iniţial cu privire la faptul că, în perioada 18-26 iunie 2022, va executa lucrări de reabilitare la drumul naţional Ruse- Razgrad şi la covorul asfaltic din partea bulgară a Podului Prieteniei. Lucrările au fost însă întrerupte în perioada 24-26 iunie şi au fost reluate luni, 27 iunie.

Timpul de aşteptare la controlul de frontieră, la ieşirea din ţară, a rămas însă unul ridicat pentru camioane, de 160 de minute, iar pe sensul de intrare în ţară este de 40 de minute.

Pentru autoturisme, timpul de aşteptare pentru controlul de frontieră este de 20 de minute, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

Poloneza Iga Swiatek a declarat, la postul TVN24, că nu există două cazuri de dopaj identice, ea reacţionând astfel după ce Simona Halep a acuzat ITIA că a fost blândă cu Swiatek şi cu Jannik Sinner, spre deosebire de cum a procedat în cazul său.„Ştiu că oamenii simt nevoia să compare automat astfel de situaţii cu altele care s-au întâmplat deja, dar adevărul este că fiecare dintre aceste cazuri este complet diferit. Iar procesul de dovedire a nevinovăţiei este, de asemenea, diferit”, a declarat Iga Swiatek, citată de News.ro. „Este greu să fiu comparată cu Sinner, cu Halep, cu Kamil Majchrzak, pentru că fiecare dintre noi se luptă cu o problemă diferită”.

Economie 2024-12-07 22:39:26

Duminică, 11 decembrie 2022, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 8 decembrie, Loteria Română a acordat peste 13.600 de câștiguri în valoare totală de peste 925.000 de lei.

Economie 2022-12-11 18:48:12

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Grecia că autorităţile locale au emis o avertizare de incendiu, pentru intervalul 5 - 7 iulie, din cauza temperaturilor ridicate şi a vântului puternic.

Economie 2022-07-04 21:07:02

O mişcare autointitulată ''alianţa informală a activiştilor anarhişti'' a ocupat, sâmbătă, un conac situat pe malul unui lac din Austria, care ar aparține oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei. 

Economie 2022-05-21 18:36:33

Coreea de Nord a desfăşurat un test „important” în cadrul „fazei finale” de dezvoltare a unui satelit-spion, care urmează să se încheie în aprilie 2023, a anunțat presa de la Phenian.

Economie 2022-12-19 10:06:36

Administrația Trump nu va lua în considerare cererea unui politician francez de a returna Franței Statuia Libertății. Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a spus că francezii ar trebui să fie recunoscători Americii că „nu vorbesc acum germană”, scrie Politico.

Economie 2025-03-18 08:42:12

După retragerea Rusiei din Inițiativa pentru cereale de la Marea Neagră, Ucraina ia în considerare posibilitatea unui „culoar pentru cereale” prin apele teritoriale ale României și Bulgariei, scrie publicația Suspilne, care îl citează pe ambasadorul Ucrainei în Turcia.

Economie 2023-07-19 12:45:35

Statele Unite „vor furniza ucrainenilor sisteme de rachete şi muniţii mai avansate, care le vor permite să lovească cu mai multă precizie ţinte cheie de pe câmpul de luptă din Ucraina”, a scris președintele SUA, Joe Biden, într-un articol de opinie publicat marți în cotidianul american New York Times. De asemenea, liderul de la Casa Albă a ținut să precizeze că dacă Rusia nu plătește un preț mare pentru acțiunile sale, va trimite un mesaj și altor potențiali agresori că și ei pot ocupa teritorii și pot subjuga alte țări. Vorbind despre Vladimir Putin, Biden a spus că acesta s-a înșelat și nu se aștepta la unitatea sau la puterea răspunsului occidental. 

Economie 2022-06-01 08:28:24