„Prima măsură va fi dialogul constructiv. Noi credem că sunt încă oportunități în această direcție. Rămânem deschiși la dialog și pregătiți pentru a face tot ceea ce este necesar pentru a-i convinge pe partenerii noștri că Bulgaria e gata să fie membru de încredere în Schengen. Dacă aceste dialog nu va fi atât de constructiv pe cât ne așteptăm noi, este posibil să ne gândim și la contramăsuri”, a spus ministrul Ivan Demerdjiev.
Pe de altă parte, oreşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat joi că este „total ilogic” ca Bulgaria şi România să rămână în afara spaţiului Schengen în mijlocul unei crize de securitate europeană, referindu-se la invazia Rusiei în Ucraina.
„Este extrem de ilogic, în condiţiile unei crize de securitate, economice şi sociale, să fie ţinute Bulgaria şi România în afara spaţiului Schengen”, a spus Radev.
Preşedintele bulgar a reamintit că cei mai mari investitori din ţara sa sunt tocmai cele două state care s-au opus aderării Bulgariei la Schengen: Olanda şi Austria.
Radev a mai spus că veto-ul celor două țări a venit într-un moment în care ţara sa îndeplinea toate criteriile tehnice, avea sprijinul Comisiei Europene şi al celorlalte guverne din UE.
