• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-24 17:35:43
  • Sursa:
Bulgaria protesteaza fata de amestecul Rusiei in afacerile sale interne. Ce a facut ambasadoarea de la Moscova Imagine

Bulgaria a protestat luni împotriva a ceea ce a calificat drept "ingerinţă inadecvată" în afacerile sale interne după ce ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a declarat că dacă ar fi cetăţeană bulgară ar vota pentru partidul Vazrajdane (Renaştere), care susține deschis invazia lui Putin în Ucraina, informează Agerpres.

"Dacă aş fi alegător bulgar probabil că aş vota «nu susţin pe nimeni» sau pentru Kostadin Kostadinov", a declarat şefa misiunii diplomatice ruse în Bulgaria într-un interviu acordat unui influencer bulgar, referindu-se la liderul partidului Vazrajdane.

"Bulgaria califică această declaraţie drept o tentativă de a interfera în afacerile interne ale ţării şi care, în acest sens, contravine Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice", a precizat Ministerul bulgar de Externe pe site-ul său.

Partidul Vazrajdane a obţinut 14% din voturi la ultimul scrutin din 2 aprilie (al cincilea în ultimii doi ani), clasându-se pe locul trei, şi deţine 37 din cele 240 de locuri în legislativul bulgar.

Ultranaţionaliştii bulgari şi-au făcut campanie cu un discurs deschis în favoarea Rusiei în ceea ce priveşte agresiunea acesteia împotriva Ucrainei, pledând pentru "neutralitatea" Bulgariei faţă de acest conflict.

Ministrul de externe bulgar, Nikolai Milkov, a avut o întâlnire cu ambasadorul rus, dar ministerul nu a precizat când şi în ce formă a avut loc această discuţie.

Nu este prima oară când Mitrofanova face declaraţii controversate în Bulgaria.

În februarie 2022, ea calificase Bulgaria şi NATO drept "lacheii Washingtonului", iar apoi afirmase că poporul bulgar susţine Kremlinul în ofensiva sa din Ucraina, spre deosebire de guvernul "absolut pro-american" de la Sofia. De asemenea, Mitrofanova a descris guvernul bulgar, anul trecut, drept "oala de noapte a Washingtonului".

O fată de 14 ani din Sibiu a fost răpită în timpul nopții din propria casă de patru bărbați mascați. Polițiștii sunt în alertă și cer ajutor oamenilor pentru a o găsi.

Economie 2023-01-09 12:17:32

Marcel Ciolacu spune că nu a luat o decizie cu privire la o candidatură la alegerile prezidențiale din 2024 și că mai întâi trebuie să schimbe ceva „unde a greşit PSD” care nu a mai dat un șef de stat de la Ion Iliescu încoace.

Economie 2022-12-01 22:08:56

Curtea Constituțională dezbate, astăzi de la ora 14.00, sesizarea privind refuzul Meta Platforms Ireland de a pune în executare deciziile Biroului Electoral Central. BEC a avut mai multe solicitări pentru eliminarea de pe Facebook a unor postări care nu respectau reglementările electorale, în contextul alegerilor prezidențiale din România, a considerat instituția.

Economie 2025-05-21 16:28:50

Bărbatul din Constanța, care a traversat strada prin loc nepermis și s-a repezit să bată un șofer care l-a claxonat, a fost arestat.

Economie 2023-03-11 23:47:22

Lidera extremei drepte franceze, condamnată la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată şi la o pedeapsă de patru ani de detenţie, dintre care doi cu executare, pentru deturnare de fonduri publice, a anunțat că va face apel la decizie și că nu se lasă eliminată, fiindcă milioane de francezi cred în ea. Ea denunță „o decizie politică” de a o împiedica să candideze la alegerile prezidențiale, deși era favorită.

Economie 2025-03-31 22:49:44

Google a anunțat (via Android Headlines) descoperirea unui nou spyware rusesc numit LostKeys, care este utilizat de grupul de hackeri ColdRiver, legat de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Software-ul este conceput pentru a fura fișiere și date de sistem de la organizații occidentale, scrie Mezha Media, o platformă de știri despre tehnologie și IT din cadrul holdingului Ukrainska Pravda

Economie 2025-05-11 15:20:31

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, spune că Rusia a declanșat războiul din Ucraina „împotriva propriei sale voințe” și că „mulți au vrut să șteargă Rusia ortodoxă de pe fața Pământului”.

Economie 2022-10-23 17:59:23

Fanii s-au grăbit să critice o nouă statuie de ceară a lui Taylor Swift aflată la Muzeul de Ceară Panoptikum din Germania, relatează The Independent.

Economie 2024-08-15 19:46:30