• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-29 19:06:25
  • Sursa:
Bulgaria, aproape de alegeri anticipate dupa ce socialistii au anuntat ca nu-l mai sustin pe Petkov pentru ca a expulzat spioni rusi Imagine

Socialiştii bulgari, aliaţi în cadrul coaliţiei care a format fostul guvern al Bulgariei, au anunţat, miercuri, că nu vor susţine un nou cabinet condus de Petkov, nemulţumiţi de decizia acestuia de a expulza 70 de diplomaţi ruşi, bănuiți că ar fi spioni.

Poziţia socialiştilor va aduce Bulgaria mai aproape de noi alegeri în toamnă, al patrulea scrutin din aprilie 2021, relatează Reuters, citat de Agerpres. Formaţiunea a numit expulzarea diplomaţilor în baza unor suspiciuni de spionaj drept „inacceptabilă”.

„Suspendăm orice convorbiri cu partidul PP (Continuăm Schimbarea) pentru formarea unui nou guvern”, a declarat lidera socialistă şi fosta adjunctă a şefului guvernului, Kornelia Ninova. „Decizia de a expulza 70 de diplomaţi ruşi este fără precedent... Pentru noi este complet inacceptabilă”, a spus ea.

Ninova a spus că Petkov a luat decizia de a-i expulza pe diplomaţi fără aprobarea guvernului şi că partidul ei s-ar putea întoarce la negocieri pentru un guvern de coaliţie cu PP dacă Petkov nu va mai fi nominalizat ca prim-ministru.

Preşedintele Rumen Radev a refuzat să comenteze asupra expulzărilor, afirmând că îi lipsesc informaţiile detaliate, dar şi-a exprimat speranţa că Petkov a luat în considerare consecinţele deciziei sale.

Partidul reformist al lui Petkov încearcă să adune o majoritate pentru un nou guvern, după ce cabinetul său a fost înlăturat în urma unei moţiuni de cenzură, săptămâna trecută, dar analiştii erau sceptici că ar putea reuşi încă înainte de decizia socialiştilor.

Petkov a avut o poziţie neobişnuit de fermă împotriva Rusiei pentru o ţară care are legături culturale, religioase şi istorice cu Rusia şi a fost multă vreme o atracţie pentru turiştii ruşi, comentează Reuters.

Președintele SUA Joe Biden, împreună cu premierul australian, Anthony Albanese, şi cel britanic, Rishi Sunak, au lansat luni un spectaculos program de submarine cu propulsie nucleară, menite să contracareze China în Pacific.

Economie 2023-03-14 07:37:24

Minerii de la Mina Băiţa, judeţul Bihor, au declanşat, joi, un protest spontan şi refuză să intre în şut, din cauză că promisiunile privind achitarea drepturilor salariale nu au fost respectate de angajator. Sindicatul minerilor afirmă că astfel de întârzieri au loc periodic şi cere Ministerului Economiei şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale să verifice respectarea condiţiilor de acordare a licenţei de către Vast Băiţa Plai SA, care exploatează minereuri de cupru pe platforma Băiţa Plai, conform News.ro. 

Economie 2023-09-21 11:58:00

Directorul Serviciului de Informaţii Externe rus (SVR), Serghei Narîşkin, a discutat la telefon cu şeful Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA), John Ratcliffe, au transmis miercuri agenţiile de presă ruse.

Economie 2025-03-12 09:32:52

Premierul Sloveniei, Robert Golob, a lăsat deschisă posibilitatea ca ţara sa să sprijine candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la şefia NATO, deşi iniţial Ljubljana anunţase că îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte.

Economie 2024-03-22 07:47:52

În luna septembrie biletele de avion sunt mai ieftine cu 20% faţă de cele din august, iar Danemarca, Belgia, Portugalia şi Grecia sunt printre cele mai ieftine destinaţii de toamnă, potrivit unei agenţii de turism online.

Economie 2023-08-27 08:00:09

ACTUALIZARE. O persoană a murit după ce a căzut pe șine la stația de metrou Piața Unirii 1, au anunțat duminică rerezentanții Metrorex.

Economie 2022-08-07 16:31:52

Şeful poliţiei din Tel Aviv şi-a anunţat miercuri demisia, motivând intervenţia politică a unor membri ai cabinetului premierului israelian Benjamin Netanyahu, despre care a spus că doreau folosirea excesivă a forţei împotriva demonstranţilor antiguvernamentali.

Economie 2023-07-05 23:20:48

Au fost depuse 11 oferte pentru construirea Alternativei Techirghiol, denumită şi ”Autostrada Litoralului”, lungă de 30,59 km, anunţă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Contractul are o valoare de 4,36 miliarde lei (fără TVA).

Economie 2024-12-24 17:13:23