În favoarea rezoluţiei au votat 134 din cei 240 de deputaţi ai parlamentului bulgar, relatează agenţia EFE, citată de Agepres.. Împotrivă au votat 25 de deputaţi, toţi din formaţiunea naţionalistă pro-rusă Vazrajdane (Renaşterea). Ceilalţi deputaţi care nu se regăsesc în vot nu au fost prezenţi, printre aceştia numărându-se şi cei din Partidul Socialist Bulgar, formaţiunea cu legături apropiate cu Rusia.
Propunerea de a declara Holodomorul a venit din partea formaţiunilor pro-occidentale Bulgaria Democratică şi partidul conservator GERB. Aceste două partide se numără, de asemenea, printre cele care au susţinut rezoluţia adoptată în decembrie de parlamentul bulgar de a oferi ajutor militar Ucrainei în faţa agresiunii rusești.
Rezoluţia adoptată de legislativul bulgar prevede că ultima zi de sâmbătă din luna noiembrie va fi declarată Zi de Omagiere şi Amintire a victimelor Holodomorului.
Parlamentul European a declarat, pe 15 decembrie 2022, Holodomorul drept genocid. Alte 22 de țări, printre care și România, recunosc Holodomorul ca genocid a regimului sovietic împotriva poporului ucrainean.
