Preşedintele susţine că taxa este folosită pentru a strânge bani în anul electoral 2014: „Aceşti bani sunt bani aruncaţí pentru alegeri. Ca să îţi faci rost de bani pentru alegeri, pentru baronii şi baroneţii şi baronaşii din teritoriu”, spunea Traian Băsescu în urmă cu exact o săptămână.
El decide dacă promulgă legea Bugetului sau o întoarce la Parlament până în prima zi a sărbătorilor de iarnă. Iar chiar dacă aleşii s-ar mobiliza să discute cererea de reexaminare a preşedintelui, este puţin probabil ca legea Bugetului pe 2014 să intre în vigoare până la Revelion.
Dacă preşedintele foloseşte şi a doua cale de atac pe care o are la îndemână, şi anume să conteste legea la Curtea Constituţională, adoptarea poate fi cu mult întârziată, întrucât judecătorii nu au un termen până la care să se pronunţe.
Bugetul pentru 2014 are prevăzute sume pentru indexarea pensiilor, pentru majorarea salariului minim şi pentru creşterea salariiilor profesorilor debutanţi. Dacă legea nu este în vigoare la 1 ianuarie, aceste plăţi nu se pot face.
