• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-18 14:10:21
  • Sursa:
Budai le raspunde profesorilor care cer salarii mai mari: Nu exista un sac de bani pe care sa-l impartim la toata lumea Imagine

Ministrul Muncii, Marius Budăi, nu face nicio promisiune de măriri salariale pentru profesorii care amenință să intre în grevă generală de luni. El adaugă că legea salarizării nu se poate face „peste noapte” și că ministerul nu are „un sac de bani” pe care să-l împartă la toată lumea.

Declarația vine în condițiile în care sindicatele din învățământ spun că de luni vor intra în grevă generală. De asemenea, personalul medical amenință cu un protest similar, începând cu 1 iulie, pentru că multe sporuri nu sunt actualizate și că unele categorii au nevoie de măriri salariale.

„Cu siguranță că cerințele lor sunt îndreptățite. Discutăm și avem toată deschiderea. Vom dezbate aceste aspecte odată cu discuțiile pe legea salarizării”, a spus Budăi la Digi24.

„Din păcate nu o putem face peste noapte. Avem deja materiale de la toate ministerele de linie, le-am înaintat și la Banca Mondială, facem analize de impact după care stăm iar la masă și discutăm”, a adăugat el.

Întrebat dacă există posibilitatea creșterii salariilor profesorilor, Budăi a spus: „Asta trebuie discutat foarte serios. Nu emit nicio ipoteză până nu vedem analizele de la Banca Mondială, până nu discutăm cu Comisia și cu Ministerul de Finanțe”.

„Nu există la Ministerul Muncii un sac de bani pe care să-l împărțim la toată lumea. Haideți să fim obiectivi”, a spus ministrul.

„Trebuie cu toții în coaliție și în Guvern să luăm o decizie. E foarte simplu să te scapi de o responsabilitate”, a adăugat el.

Lucian Bode a scris luni pe Facebook că „proiectul liberal va fi câştigător doar dacă ne asumăm politici de dezvoltare curajoase şi dacă venim în faţa electoratului cu oameni credibili şi proiecte bune pentru comunitate”. Afirmația vine după întâlnirea ministrului de Interne cu organizaţiile din Vrancea şi Timiş.

Economie 2023-04-10 23:09:12

Rusia nu mai folosește atacuri cu „valuri umane” în Avdiivka, în schimb trimite mici grupuri de asalt susținute de aviație pentru a testa apărarea ucraineană, a declarat Dmitro Riumshyn, comandantul Brigăzii 47 Mecanizate Separate din Ucraina, într-un interviu publicat în 12 februarie, scrie The Kyiv Independent.

Economie 2024-02-13 12:40:46

Spitalul Obregia din București anunță, într-un comunicat de presă, organizarea Conferinței Naționale de Psihiatrie Zilele Medicale și Științifice ale Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”. Conferința va avea loc în perioada 2-7 iunie și se va desfășura atât la spitalul Obregia, cât și la Palatul Parlamentului. Titlul conferinței este „Psihiatria în secolul XXI – dreptul la sănătate mintală între știință, societate și umanitate”.

Economie 2025-05-31 21:55:41

Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat miercuri că le-a cerut procurorilor să investigheze dacă ofiţerii superiori ai armatei ruse au comis „crime” în timpul sau înaintea războiului din Ucraina, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Economie 2023-05-31 17:33:50

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că îşi doreşte foarte mult ca Mihai Tudose să intre în Guvern în luna mai când portofoliul de premier va fi preluat de social-democraţi şi va avea loc rotativa la guvernare.

Economie 2023-01-16 22:31:51

Forţele ucrainene au doborât, sâmbătă, un bombardier rusesc Su-25 deasupra regiunii Doneţk din estul Ucrainei, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Economie 2024-05-04 22:16:57

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a lăsat fără reacţie recentele ironii ale liderilor G7 pe seama imaginii sale de „mascul alfa” pe care şi-o promovează de ani buni, afirmând miercuri că a-i vedea pe cei şapte dezbrăcaţi până la brâu ar fi „dezgustător”.

Economie 2022-06-30 16:13:26

ACTUALIZARE 17 29. Socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Economie 2023-11-09 17:30:13