• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-17 17:28:42
  • Sursa:
Budai: Comisia Europeana a fost de acord cu eliminarea plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii. Cand se va aplica masura Imagine

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus că plafonul de 9,4% din PIB care limitează cheltuielile cu pensiile va fi eliminat „în momentul în care avem reforma pensiilor”. Budăi a precizat că cei de la Comisia Europeană (CE) au fost de acord cu eliminarea acestui plafon și a mai spus că acest prag nu va fi înlocuit cu nimic altceva, informează news.ro

„Toată lumea s-a obişnuit să dea vina pe Bruxelles. Poate o să vi se pară cumva îndrăzneţ ceea ce spun, eu am avut două zile de discuţii extrem de constructive, însă mă duc să repar acum alte prostii care au fost scrise în PNRR. Un perete pus majorării de la pensii şi rezolvările inechităţilor printr-un prag că e 9,4, că e 9,8, că e 15 sau 20, nu există în niciun stat membru”, a afirmat Marius Budăi, miercuri la Antena 3 CNN.Întrebat dacă va fi eliminat plafonul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, ministrul Muncii a răspuns: „Va fi eliminat în momentul în care avem reforma pensiilor”.„Am obţinut să facem o reformă corectă care să aibă predictibilitate, să fie legată de evoluţiile macro-economice, să avem o reformă corectă şi cum trebuie să fie. Au fost de acord şi da, nu se va mai regăsi acest plafon. Nu s-a întâmplat nimic până acum pentru că nu s-a redeschis oficial renegocierea şi nu neapărat o renegociere pe ansamblu a PNRR, ci acea flexibilizare a PNRR cum ştiţi că în februarie, martie anul trecut domnul comisar european de muncă Nicolas Schmit a venit în România să susţină această necesitate. După cum ştiţi ne-am luat parteneri europeni în aşa-zis război al renegocierii cu Comisia Europeană, sindicatele europene la nivelul conducerii acestora au transmis o scrisoare oficial anul trecut în susţinerea a ceea ce spun eu vis a vis de această plafonare. Au trimis-o Comisiei Europene. Deci nu am stat, dar lucrurile nu se fac peste noaptea. E o vorbă la noi – că aruncă unul un bolovan şi după aceea trebuie să stea 10 să îl scoată înapoi. Cam aşa se întâmplă”, a completat Budăi.El a adăugat că acest plafon nu va fi înlocuit cu un alt indicator sau altceva.„Nu se înlocuieşte cu nimic acest plafon. Este o reformă unde trebuie să avem în cadrul reformei rezolvarea inechităţilor, după care să avem acea reformă adevărată unde să legăm următoarele majorări de pensii, să fim atenţi la evoluţia cifrelor macro-economice, la evoluţia inflaţiei. Nu ne-au cerut să înlocuim cu nimic. O reformă corectă şi nu avem nevoie, pentru că şi ei au rămas miraţi când au văzut acea asumare în PNRR. Nu există în alte ţări”, a mai precizat Budăi.

Membrii trupei Phoenix au anunțat că tratamentul postoperatoriu al lui Nicu Covaci „nu s-a putut finaliza din cauza complicaţiilor” și că „lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”.

Economie 2024-07-31 17:43:20

Crin Antonescu şi Nicuşor Dan s-au lansat într-un schimb dur de replici, în cadrul dezbaterii organizate de Digi24, la Palatul Cotroceni.  Primarul Capitalei îl acuză pe candidatul coaliției că a transferat 34 de hectare din domeniul public al statului unor dezvoltatori imobiliari.

Economie 2025-04-29 10:36:45

O haină de blană a Elenei Ceaușescu, veche din 1950, ajunge în familia Ferrari. Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, a cumpărat haina de vulpe argintie purtată de Elena Ceaușescu și și-a luat angajamentul să o păstreze pe viață, să nu o revândă. Romina Gingașu a venit special pentru asta în România, cu avionul său privat, și a negociat cu un israelian care o cumpărase la o licitație. Într-un interviu pentru Digi24, soția lui Piero Ferrari a dezvăluit că a dat câteva mii de euro pe haina Elenei Ceaușescu, deși prețul concret rămâne secret.

Economie 2024-09-10 23:03:59

Sunt numeroși factori care cresc riscul de a dezvolta un anumit tip de cancer sau altul. Ce factori de risc putem influența și ce putem face pentru a preveni cancerul aflăm de la Dr. Eduard Dănăilă, medic primar oncologie medicală.

Economie 2025-02-04 10:17:58

Bacalaureatul 2023 a continuat miercuri cu proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Subiectele și baremele au fost pe edu.ro, dar pot fi consultate și pe Digi24.ro. S-a putut opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una dintre cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie.

Economie 2023-06-28 15:28:28

Cei patru astronauți plecați vineri de pe Terra la bordul capsulei spațiale Crew Dragon, lansată de o rachetă Falcon 9 a Space X, au ajuns duminică dimineață la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Potrivit imaginilor transmise în direct de NASA, la scurt timp după ora 6.45 dimineaţa, noul echipaj de astronauţi și-a îmbrăţişat colegii de la bordul ISS. Doi dintre membrii echipajului care îi așteptau pe cei patru sunt Butch Wilmore şi Suni Williams, care au ajuns pe ISS anul trecut, pentru o misiune care trebuia să dureze doar câteva zile. Ei au au rămas blocați pe laboratorul spațial după ce capsula care trebuia să-i aducă la sol s-a defectat.

Economie 2025-03-16 10:54:25

O furtună puternică a lovit nordul Italiei, unde a provocat alunecări de teren. Ploaia a fost însoțită de grindină care a acoperit străzile, așa că autoritățile au folosit utilaje ca să le curețe.

Economie 2023-08-26 08:30:44