• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2015-01-26 19:01:43
  • Sursa:
BOR: Ora de religie promoveaza comportamentul pasnic, intr-o vreme a miscarilor extremiste Imagine

Reprezentanţii Patriarhiei Române mai spun că „lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simţul sacrului şi al comuniunii spirituale profunde la nivel de individ, familie şi societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani”.

„În concluzie, motivarea responsabilă, nuanţată şi echilibrată a Curţii Constituţionale corectează orice propagandă alarmistă şi agresivă de discreditare a orei de religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de religie doreşte să cunoască şi să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere şi nu confundă libertatea cu vidul spiritual. Să-i învăţăm pe copii şi tineri iubirea de Dumnezeu şi de oameni pentru a creşte spiritual în cultura generozităţii”, mai spune Patriarhia Română.

Comunicatul Patriarhiei a fost emis după publicarea motivării Curţii Constituţionale la decizia din 12 noiembrie 2014, prin care a fost declarată neconstituţională obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie.