• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-22 17:43:17
  • Sursa:
Bolos sugereaza ca s-ar putea renunta la reforma pensiilor speciale: „Sunt tari care au renuntat la mari reforme” Imagine

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a vorbit miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, despre reforma pensiilor speciale, asumată de România în PNRR. Boloș spune că „se cunoaște nivelul de rigurozitate și exigența pe care o are Comisia Europeană” în privința acestui jalon necesar pentru accesarea banilor europeni, însă sugerează că România ar putea renunța la reformă. „Sunt țări precum Bulgaria, precum Lituania care au renunțat la mari reforme”, spune ministrul, care precizează că „dacă iei decizia radicală de reformare a sistemului de pensii speciale trebuie asumat și consecința aceasta a migrării forței de muncă sau a destabilizării acestor mari servicii publice”.

„Sunt țări precum Bulgaria, precum Lituania care au renunțat la mari reforme pentru că nu și-au asumat reformele. (...) Dacă vedem că anumite consecințe ale deciziilor nu sunt asumate sau reforma produce efecte nedorite care nu pot fi gestionate, am spus că deja sunt țări care au renunțat. Fiecare reformă trebuie să fie analizată cu plusurile și minusurile pe care le are. Dacă iei decizia radicală de reformare a sistemului de pensii speciale trebuie asumat și consecința aceasta a migrării forței de muncă sau a destabilizării acestor mari servicii publice de care România are nevoie.”, a declarat ministrul.

Boloș spune că în guvern este cunoscut „ nivelul de rigurozitate și exigența pe care o are Comisia Europeană” în privința reformei pensiilor speciale.

„Domnii miniștri cunosc nivelul de rigurozitate pe care îl impune Comisia Europeană. Sunt convins că vom avea un proiect de lege care să fie punctul de plecare în procesul de validare cu Comisia Europeană. Săptămâna viitoare fiind Comisia Europeană în vizită pentru PNRR se vor putea pune întrebări și dialogul acesta trebuie să ducă spre un anumit rezultat. Aceste amendamente vin să clarifice și mai bine solicitările și observațiile Comisiei Europene. Ușor, ușor vom avea o direcție în ceea ce privește pensiile speciale.

Alinierea aceasta se poate face foarte simplu, mai complicat este partea de consecință pentru că sunt serviciile publice de importanță strategică pentru România. Eu am spus de posibilitatea utilizării procedurii contradictorii atunci când argumentele sunt în favoarea noastră în ceea ce privește nerespectarea PNRR. Trebuie să avem argumentele necesare, solide, pentru ca procedura contradictorie să nu fie pierdere de vreme. Nu am spus că utilizăm procedura contradictorie pentru situațiile în care le avem și care nu sunt pe placul nostru în ceea ce privește reformele. Aceste simulări care se vor face, pe măsură ce se înaintează pentru a răspunde observațiilor Comisiei, vor duce spre un anumit rezultat. Când vom avea cererea de plată numărul 3 trebuie să punem pe masa Comisiei un proiect aprobat de Parlament. 

Cum vom ajunge la validarea cu Comisia, am dat exemplu, sunt țări care vâzând consecințele unei reforme, au luat decizia uneori chiar curajoasă de a renunța la anumite reforme. Eu nu spun că vom avea o cale de urmat sau alta, e prematur. Să vedem cum se finalizează discuțiile în grupul de lucru și vom vedea dacă suntem în situația în care să dăm explicații și să aducem argumente”, a mai declarat ministrul Marcel Boloș.

Comisia Europeană critică reforma pensiilor speciale, iar România trebuie să explice și să justifice de ce există două unități de măsuri diferite în sistemul de pensii. Orice diferență pe care o avem față de sistemul public de pensii general trebuie justificată și susținută cu dovezi, altfel „riscăm că jalonul să nu se valideze și să ajungem la plata parțială”, a declarat marți, la Digi24, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Comisia Europeană cere autorităților de la București să modifice radical actualul proiect de lege privind pensiile speciale și arată că actualul proiect ar face doar economii „foarte limitate” și nu rezolvă principiul echității. 

Israelul a bombardat în timpul nopţii nordul Fâşiei Gaza, în unul dintre cele mai puternice atacuri din ultimele săptămâni, provocând panică printre locuitori şi făcând una cu pământul clădirile dintr-o zonă în care armata israeliană îşi retrăsese anterior trupele, relatează Reuters, potrivit News.ro. 

Economie 2024-04-23 16:40:32

Cezar Cătălin Avrămuţă, bărbatul cunoscut ca „Stegarul Dac” a fost amendat de jandarmi cu 1.800 de lei, după ce s-a urcat pe unul din stâlpii gardului de la Palatul Parlamentului, iar atunci când oamenii legii au încercat să îl convingă să coboare, le-a adresat expresii jignitoare.

Economie 2025-04-11 20:12:49

Una dintre cele mai mari nave de croazieră din lume va ajunge într-un depozit de deșeuri înainte de a face prima sa călătorie pe mare.

Economie 2022-06-23 17:46:19

Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP, preluat de News.ro. Peste 20 de persoane au fost rănite în bombardament. 

Economie 2024-12-12 09:35:49

Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre solicitarea liderei POT, Anamaria Gavrilă, de a face un consult psihiatric, că ”e nevoie de bun simţ în politică”. Întrebat dacă a făcut vreodată un test IQ, candidatul independent la alegerile prezidențiale a spus că nu a făcut şi îi pare rău că nu l-a făcut la tinereţe, pentru că funcţiona ceva mai bine decât la 55 de ani.

Economie 2025-05-17 07:54:57

Marea cantitate de moloz care include muniţie neexplodată, lăsată de războiul devastator al Israelului în Fâşia Gaza, ar putea avea nevoie de aproximativ 14 ani pentru a fi îndepărtată, a declarat vineri un oficial al Naţiunilor Unite, relatează Reuters.

Economie 2024-04-26 16:04:01

Beijingul a blamat miercuri Republica Cehă pentru că a primit o delegaţie taiwaneză, spunând că este vorba de o încălcare a politicii „O singură Chină”, într-un comunicat difuzat la Praga, relatează AFP.

Economie 2022-07-20 21:11:08