• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-07 20:52:42
  • Sursa:
Bolos: Cercetarea in domeniul hidrogenului incepe sa produca valoare adaugata in Romania Imagine

Cercetarea în domeniul hidrogenului începe să producă valoare adăugată în România şi vom continua să finanţăm şi în exerciţiul financiar 2021 - 2027 cercetarea în domeniu, a declarat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a participat, vineri, alături de ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, şi de reprezentanţii autorităţilor locale de la Râmnicu Vâlcea, la evenimentul care a marcat finalizarea implementării proiectului „De la Nano la Macro în Energetica Hidrogenului - Extindere Centrul Naţional de Hidrogen şi Pile de Combustibil - HyRo 2.0”.

Proiectul, cu un buget de 30,80 milioane lei, a fost finanţat prin Programul Operaţional Competitivitate şi implementat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea.

„În anul 2020 am iniţiat demersurile pentru a dezvolta proiecte aplicate în domeniul hidrogenului şi am reuşit semnarea acestui contract, care iată că a ajuns în punctul în care să producă efecte. Astăzi, ne-am reunit pentru a marca finalizarea acestui important proiect aici, la Râmnicu Vâlcea, care se va focaliza pe validarea şi demonstrarea performanţelor tehnologiilor din energetica hidrogenului, pe reducerea costurilor şi identificarea celor mai adecvate aplicaţii pentru aceste tehnologii. Iar pe această cale vreau să îl felicit pe directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea, Mihai Varlam. Vom continua să finanţăm şi în exerciţiul financiar 2021-2027 cercetarea în domeniu. În timpul ultimei vizită de lucru pe care am avut-o la Bruxelles, am negociat doamna Elisa Ferreira, comisarul european pentru coeziune şi reforme, finanţarea proiectului 'Hub românesc pentru hidrogen şi noile tehnologii în domeniul energiei', cu o alocare estimată de 130 milioane euro, din Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027. Suplimentar, la nivelul întregului Program este alocată o sumă de peste 1 miliard de euro pentru susţinerea şi promovarea unui sistem de cercetare, dezvoltare, inovare competitiv în România. Aceasta în condiţiile în care este necesară consolidarea realizărilor în domeniul tehnologiilor avansate, prin măsuri şi investiţii în domeniul cercetării-inovării cu potenţial ridicat de aplicare, care să ducă la dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare şi care pot fi asimilate de către industria din România”, a subliniat Boloş.

Totodată, ministrul a subliniat că MIPE, în calitate de autoritate finanţatoare, încurajează colaborarea dintre cei mai importanţi actori naţionali în domeniul tehnologiilor bazate pe hidrogen, în vederea dezvoltării de proiecte care să contribuie decisiv la diversificarea pieţei energiei în România.

Proiectul, implementat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea, a vizat extinderea capacităţilor de cercetare-dezvoltare ale ICSI Energy, ca parte autonomă din infrastructura naţională RENEWS, astfel încât rezultatele activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) să contribuie la implementarea tehnologiilor de stocare de energie pe bază de hidrogen.

Proiectul RoHydroHub a fost negociat cu Comisia Europeană şi a fost acceptat ca proiect predefinit în cadrul Programului Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare (POCIDIF). Implementarea proiectului urmează să fie asigurată de un parteneriat format din ICSI Râmnicu-Vâlcea şi Universitatea Politehnica Bucureşti. Apelul de proiecte nu va fi competitiv, în condiţiile în care proiectul este predefinit în program.

Conform estimării, apelul de proiecte va fi deschis în iunie 2023, iar contractul de finanţare urmează să fie semnat până la sfârşitul acestui an. La fel ca şi celelalte proiecte predefinite în program, RoHydroHub va beneficia de suportul Autorităţii de Management POCIDIF pe toată durata implementării.

Prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare (PCIDIF), în cadrul Acţiunii 1.2 - Sprijin pentru proiecte în domeniul tehnologiilor avansate prin crearea de hub-uri de inovare în domenii de interes strategic, vor fi finanţate proiecte considerate de interes strategic pentru România, potrivit Agerpres.

„Intervenţiile derivă din nevoile mediului privat şi ale societăţii abordând fragmentarea ecosistemului de cercetare-inovare românesc şi se va concentra pe domeniile de specializare inteligentă identificate la nivel naţional. Acestea creează hub în tehnologii avansate asigurând spillover de cunoaştere în contextul dezvoltării economiei din România. Concret, sunt susţinute activităţi precum: CDI, testare, pilotare, pregătirea proceselor şi a suportului tehnic care să susţină activităţi de producţie, inclusiv dotare cu echipamente şi infrastructuri conexe (de exemplu un procentaj limitat din finanţare pentru lucrări de construcţie necesare pentru dezvoltarea produselor/proceselor/serviciilor)”, se spune în comunicatul MIPE.

Rezultatele cercetărilor vor susţine reducerea decalajului de performanţă atât între regiuni, cât şi între România şi alte state UE, se mai arată în documentul citat.

PCIDIF dispune de o alocare totală de 2,2 miliarde de euro.

Democrata Kamala Harris, în vârstă de 59 de ani, va publica sâmbătă un raport medical care va concluziona că are „rezistenţa fizică şi mintală necesară pentru a îndeplini sarcinile preşedinţiei” Statelor Unite, potrivit unuia dintre consilierii săi de campanie, relatează AFP.

Economie 2024-10-12 14:31:26

Volodimir Zelenski l-a retras din funcție, sâmbătă, pe ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrii Melnik, dar și pe alți câțiva ambasadori, relatează Reuters. Într-un decret care nu precizează motivele acestor destituiri, Zelenski a anunţat demiterea ambasadorilor Ucrainei în Germania, India, Republica Cehă, Norvegia şi Ungaria. Nu se ştie deocamdată dacă aceştia vor fi numiţi în alte posturi.

Economie 2022-07-09 21:06:26

Deputatul AUR Ilie-Alin Coleșa a vorbit, într-o dezbatere din plenul Camerei cu privire la modificările aduse la Registrul agresorilor sexuali, despre hipersexualizarea precoce a copiilor. Motivul invocat de parlamentar este joaca fetițelor cu un anumit tip de păpuși care, în loc, să le aducă mai mult spre experiența de mame, le duce cu gândul la prostituție.

Economie 2025-04-15 16:27:42

Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, va efectua vineri o vizită la București, pentru a se întâlni cu reprezentanți ai guvernului și cu părți interesate în vederea discutării Pactului.

Economie 2023-03-30 19:14:37

Selecţionata Norvegiei a câştigat Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, găzduit de Austria, Ungaria şi Elveţia, duminică seara, la Viena, după ce a învins în finală echipa Danemarcei, cu scorul de 31-23 (13-12).

Economie 2024-12-15 21:52:22

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

Economie 2024-11-04 13:16:48

Un trend pornit în mediul online și care se întâmplă cu precădere în Spania a provocat haos în magazine și a dus la situații în care inclusiv polițiștii au fost nevoiți să intervină, potrivit BBC. Trendul presupune ca persoanele singure să se folosească de fructele din magazin - în special ananasul - pentru a lăsa de înțeles că sunt în căutare de parteneri. Numai că acest lucru poate duce și la situații în care persoanele care doar cumpără fructe să se simtă inconfortabil.

Economie 2024-09-07 17:36:25

Războiul electronic intens și constant de pe frontul din Ucraina a dus la apariția dronelor care sunt rezistente la bruierea semnalelor de control. Este încă devreme, dar aceste lucruri ar putea schimba jocul, spun operatorii de astfel de aparate de zbor, potrivit Business Insider.

Economie 2025-02-16 08:48:43