Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor bolnavilor de cancer din România, a declarat la Digi24 că dacă normele planului existent nu vor fi implementate până la 1 iulie, federația va da în judecată Ministerul Sănătății.
"Ministrul Rafila se consideră mai presus de lege, încalcă Constituția. Am așteptat 22 de ani acest plan. Ne apărăm cu orice preț acest plan național care ne-ar fi ușurat viața de pacient.
Am avut un plan național care ne-a integrat în UE în lupta contra cancerului. Ce prezinta acum Alexandru Rafila ne va scoate din UE, iar inegalitățile dintre noi și cetățenii europeni vor escalada.
Planul prevedea programe de streaming care determină pacienții să meargă la controale iar cancerul să fie depistat incipient. Ce face acum Rafila adâncește procentele de deces din România. Își pune semnătura pe certificatele de deces ale pacienților de cancer.
La 1 iulie, dacă normele nu vor fi implementate, vom acționa ministerul în instanță și vom face protest în stradă.", a declarat Irimia.
