• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-20 10:25:57
  • Sursa:
Bogdan Aurescu a discutat la Davos despre dezvoltarea Centralei Nucleare de la Cernavoda Imagine

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a discutat la Forumul Economic Mondial de la Davos despre retehnologizarea şi dezvoltarea Centralei Nucleare de la Cernavodă cu reprezentanții companiei canadiene care a primit acest contract, informează Agerpres.

Bogdan Aurescu a avut o întâlnire cu Ian Edwards, CEO al companiei canadiene SNC Lavalin, şi cu William Young, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei.

Discuţia s-a axat pe participarea companiei canadiene la proiectele din domeniul nuclear civil din România, îndeosebi retehnologizarea Unităţii 1 şi construcţia Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Ministrul Afacerilor Externe şi reprezentanţii SNC Lavalin au discutat despre activitatea companiei ca partener major în cadrul consorţiului angrenat în dezvoltarea complexului energetic nuclear de la Cernavodă. La nivel tehnologic, firma canadiană deţine tehnologia CANDU utilizată în actualele unităţi, dar şi în noile proiecte aflate în curs de derulare la CN Cernavodă. Compania este implicată şi în formarea de specialişti în sectorul nuclear civil, prin cooperarea de profil derulată cu compania românească SN Nuclearelectrica.

De asemenea, a fost abordată necesitatea accelerării demersurilor de finanţare a proiectelor menţionate.

Bogdan Aurescu a avut o întrevedere şi cu Miguel Stilwell d'Andrade, CEO al grupului Energias de Portugal SA (EDP) şi al diviziei de energie regenerabilă EDP Renewables (EDPR).

Ministrul a subliniat importanţa creşterii investiţiilor în dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în România, grupul EDP fiind un exemplu elocvent în acest sens, cu atât mai mult în contextul angajamentului României de a îndeplini ţintele europene şi internaţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de atingere a neutralităţii climatice.

Şeful diplomaţiei române a arătat că şi în anul 2023, România va continua să ia măsurile necesare pentru creşterea securităţii energetice la nivel naţional şi regional, inclusiv măsuri îndreptate spre consolidarea mixului energetic şi atragerea investiţiilor în domeniul energiei verzi.

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat luni, că în momentul în care au început negocierile pentru formarea Guvernului, au văzut cifrele reale prezentate de colegii de coaliţie. „Noi, spre deosebire de alţii, nu ne-am ridicat de la masă. Fără UDMR, în momentul de faţă am avea un guvern minoritar, am avea haos”, a spus Tanczos Barna, precizând că vor să rămână „vocea raţiunii în acest Guvern”.

Economie 2024-12-30 18:37:32

Compania privată americană de securitate cibernetică Recorded Future (RF) a fost declarată organizaţie „indezirabilă” în Rusia, ca urmare a implicării ei în „atacuri cibernetice” împotriva Moscovei, a anunţat miercuri Parchetul General al Federaţiei Ruse.

Economie 2024-12-18 10:08:06

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, l-a făcut marți din nou „șarlatan” pe candidatul independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu.

Economie 2025-02-25 13:29:54

O videoconferința urmărită de 30.000 de oameni, printre care laureați ai premiilor Nobel și alți cercetători de talie mondială, a fost întreruptă de zgomotele unui câine care a început să vomite în timp ce stăpâna lui vorbea, scrie Insider.

Economie 2023-03-18 10:27:59

Măsura administrativă a conducerii persoanei la sediul poliţiei nu poate depăşi durata maximă a reţinerii, respectiv 24 de ore, a decis  Curtea Constituţională, după ce a fost sesizată de Avocatul Poporului. Statul urmează să reglementeze un termen limită, care să permită înlăturarea unei eventuale încălcări a libertăţii individuale, se arată în motivarea deciziei din 7 aprilie, publicată pe site-ul CCR.

Economie 2022-06-16 18:55:57

O mamă care a fost internată la secția din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, cu bebelușul de doar două luni, a povestit despre condițiile de coșmar din unitatea medicală, fiind gândaci, lenjerie pătată, mobilier vechi și rugini, băi pline de mizerie, lipsa de apă caldă în salon, pânze de păianjen pe balcon.

Economie 2024-12-14 21:30:39

Rusia a susţinut duminică că a doborât zeci de drone ucrainene în cursul nopţii, fără a raporta victime, informează AFP, preluată de news.ro. Videoclipuri postate pe reţelele de socializare au arătat ceea ce păreau a fi explozii în sudul regiunii Rostov, pe fundalul sirenelor de alarmă antiaeriană.

Economie 2025-01-05 13:41:59

Suntem în ziua 421 a războiului început de Vladimir Putin în Ucraina. SUA au anunțat un nou ajutor militar în valoare de 325 milioane de dolari pentru Kiev. Este al 36-lea pachet de securitate oferit Ucrainei de către administrația Biden de când a început războiul, în februarie 2022. Separat, Comisia Europeană propune o compensație de 100 de milioane de euro pentru fermierii din UE afectați de recentul aflux de cereale ucrainene, precum și restricții privind vânzarea grâului și porumbului în țările afectate, într-o mișcare de a calma tensiunile din Europa Centrală și de Est, scrie The Guardian. Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a acuzat Moscova de o „provocare” după ce forțele ruse au declarat că forțele ucrainene au aruncat în aer patru clădiri în orașul Bahmut, ucigând 20 de civili. Totodată, o investigație realizată de jurnaliști din Marea Britanie, Suedia, Danemarca și Finlanda arată că Rusia spionează occidentul cu nave fantomă a căror misiune este să strângă informații despre infrastructura critică din nordul Europei.

Economie 2023-04-20 22:28:17