Niciodată România nu a avut oportunitățile pe care le are azi:

1. o situație geopolitică grație căreia întreaga lume liberă își dă seama de importanța noastră;

2. criza de leadership la nivelul Uniunii Europene: lideri ai țărilor „mari" de la care poți obține tot ce vrei, dacă știi cum;

3. sentimentul de datorie față de România al țărilor din UE, în urma episodului Schengen;

4. axa București-Londra-Washington și, mai ales, apropierea de Washington, indiferent de culoarea politică a administrației de acolo;

5. relevanța tot mai scăzută a Ungariei și interesele noastre comune cu Polonia;

6. un culoar economic unic în istorie, cu viitoare dezvoltări explozive în domeniile de vârf (înalte tehnologii, farmaceutică);

7. enorm sentiment pro-Vest, stabilitate și, mai ales, încă probleme încă minore cu migranți;

8. un Orient Mijlociu -cu o pondere în creștere la nivel mondial- unde România este încă bine văzută și enorme posibilități de dezvoltare în Africa, viitor pol de dezvoltare al omenirii;

9. numărul uriaș de români din Germania, Italia, Franța, Spania, Marea Britanie. Aceste țări ar avea o problemă cataclismică dacă acești oameni ar reveni acasă;

10. uriașul număr de români în marile universități, institute de cercetări și firme tehnologice din Europa, SUA, Japonia. Întoarcerea lor intelectuală acasă -nu neapărat și fizică- ar da un impuls major universităților.

Tragedia e că niciun politician nu are pe agendă exploatarea acestor oportunități. Ele sunt adevărata miză a alegerilor din 2024, nu câștigurile politice meschine sau tortul banilor europeni care sunt mirajul politicienilor mioritici. Viața politică a României, în loc să fie în efervescența schimburilor de idei în jurul acestui decalog al oportunităților, este ferecată cu lacătul prezidențial, bine încuiat de înțelegerile pe sub masă din „marea coaliție a intereselor" PNL-PSD. Acesta este și marele eșec al președintelui Iohannis: nu doar că nu a produs nimic -doar rațele de la Cotroceni nu râd de „România Educată" prezidențial-, dar a reușit și să producă un uriaș deficit democratic prin sufocarea oricărei discuții pe teme mari. Putem ieși din acest blocaj democratic? Putem să sperăm la un scenariu care să ne scoată din temnița mediocrității la care 10 ani de Iohannism par să ne condamne? Iată ce cred:

1. PSD știe că are asigurat câștigul la prezidențiale -de fapt întreaga putere în stat- doar dacă intră în turul doi cu candidatul AUR.

2. Asta se va întâmpla dacă insipidul Ciucă (nu contest calitățile sale militare) rămâne candidatul PNL. E limpede pentru oricine că Ciucă candidat duce la finala prezidențială Ciolacu-Simion, cu câștigător Ciolacu.

3. Pentru ca Ciucă să fie candidatul PNL este esențial ca PNL să rămână în coaliție cu PSD după rotativă. În acest scenariu, odată numit premierul, PSD va face ceea ce știe mai bine, anume va sufoca încet PNLul, la fel cum un șarpe constrictor își sufocă prada. Ciolacu are, așadar, tot interesul să păstreze PNL în guvern.

4. PNL are o șansă la alegerile din 2024 dacă și numai dacă, imediat după rotativă, iese de la guvernare și face o alianță credibilă și funcțională cu USR, Forța Dreptei și PMP. De această alianță depinde însăși supraviețuirea acestor ultime trei partide. USR nu mai are nicio șansă să devină o „a treia cale", chiar dacă -tardiv- au început să se maturizeze. PMP și Forța Dreptei nu au nicio șansă să facă fatidicul 5%.

5. Binomul Iohannis-Ciucă (din comoditate) și liderii locali ai PNL (din foamea de bani) nu vor ieșirea de la guvernare, indiferent de consecințele politice de după 2024.

6. Cred că de necesitatea ieșirii de la guvernare și formarea unei alianțe își dau seama oamenii cu simț politic și repere valorice clare, precum Boc, Bolojan, Motreanu.

Așadar îmi permit să cred că o tripletă BMB, în care Motreanu să fie la partid, Bolojan la guvern și Boc la președinție, este, în acest moment, unica soluție care poate salva România de o dominație totală a PSDului și de pierderea uriașelor oportunități de mai sus. Bolojan are un excelent profil de premier, Motreanu un profil perfect de lider de partid și Boc e singurul care are experiența politică, administrativă și internațională pentru Cotroceni.

Desigur, ar mai exista, teoretic, varianta unui candidat-surpriză, care să strice „calculele hârtiei", așa cum au fost, de exemplu, Emma Răducanu în 2021 sau Duckadam în 1986. Un om care să aibă forță, capacitatea de a inspira națiunea noastră care, de 10 ani, a cam căzut în letargie politică, legănată de un președinte adormit el însuși, dar care să aibă și un bilanț care să dea credibilitate inspirației pe care o generează. Această variantă este, însă, doar teoretică. Gesticulatori eșuați în propriile ambiții -gen Geoană și Teodorovici- nu fac decât să sporească ridicolul clasei politice actuale.

Se va forma tripleta BMB? Va putea acest triumvirat să învingă imobilismul ciuco-iohannescian? Odată ajunși la putere, vor avea forța de a ne inspira, de a profita de marile oportunități care se deschid, de a se ridica, administrativ, la înălțimea nevoilor unei Românii moderne? Vor reuși cei trei să aducă în jurul lor suficienți oameni care să iasă din borcanul cu muște al politicii românești, să ridice ochii din bombeul propriilor bocanci și să privească înspre viitorul pe care copiii țării mele îl merită? Sunt multe întrebări încă fără răspuns, iar răspunsurile nu depind doar de capacitatea lor politică, ci și de anvergura lor intelectuală. E adevărat că, în loc de răspunsuri alambicate, e nevoie ca cineva să spună națiunii mele „No, hai!". Acum.

PS: E clar că Orban, cu experiența sa politică, poate juca un rol. Am avea, atunci, BOMB în loc de BMB.