• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-12 19:00:47
  • Sursa:
Blinken: Ucraina a recuperat peste jumatate dintre teritoriile cucerite de Rusia anul trecut Imagine

Ucraina a recuperat, până în prezent, „peste jumătate dintre teritoriile cucerite de Rusia în 2022”, anunţă secretarul de stat american, Antony Blinken, relatează AFP, citată de News.ro.

„Armele şi echipamentele anunţate azi (miercuri) vor contribui la susţinerea progreselor Ucrainei şi la a-i da un nou impuls”, a adăugat miercuri într-o postare pe X şeful diplomaţiei americane.

Blinken face acest anunţ în contextul în care numeroase voci pun la îndoială progresle contraofensivei ucrainei pe teren şi unor îngrijorări cu privire la capacitatea Statelor Unite de a susţine militar atât Israelul, vechiul lor aliat, cât şi Ucraina.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că a obţinut asigurări de la Washington că ajutorul militar pentru ţara sa va rămâne „constant şi neîntrerupt”, în timp ce Kievul se aşteaptă la o nouă campanie de bombardamente ruse în această iarnă, relatează AFP, citată de Agerpres.

„S-a spus clar că America va continua să ofere Ucrainei sprijinul constant şi neîntrerupt necesar pentru apărarea acesteia”, a declarat Zelenski în mesajul său zilnic, după o întâlnire la Bruxelles cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

El a adăugat că a discutat despre consolidarea capacităţilor de apărare ale Ucrainei înainte de iarnă, în special în ceea ce priveşte dronele şi rachetele.

Armata rusă a declanșat de câteva zile o ofensivă în regiunea Donețk, în apropiere de localitatea Adviivka. Modul în care militarii Moscovei își desfășoară în prezent acțiunile ofensive din zonă arată „capacitatea forțelor ruse de a învăța și a de aplica lecțiile tactice însușite pe frontul ucrainean”, se arată în cea mai recentă analiză a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) despre situația conflictului din Ucraina.

Forțele ruse au efectuat mai multe atacuri locale asupra localității Avdiivka începând cu 10 octombrie, în urma unor baraje „intense” de artilerie.

Conform imaginilor geolocalizate și confirmate din surse deschise, rușii au obținut câștiguri teritoriale la sud-vest și nord-vest de Avdiivka. La ofensivă au participat trei batalioane ruse, sprijinite de tancuri și vehicule blindate. Conform surselor ucrainene, cele trei batalioane ruse fac parte din trei brigăzi de infanterie motorizată ale Armatei 8 de Arme Combinate care, la rândul ei, face parte din Sectorul Militar Sud al Federației Ruse.

ISW apreciază drept „demn de notat” informațiile publicate de sursele media ruse care arată că forțele ruse folosesc cu succes tacticile de război electronic, focul de contrabaterie (țintirea directă a artileriei ucrainene), pregătirea de artilerie, recunoașterea aeriană și comunicarea între unitățile combatante.

În plus, majoritatea forțelor ruse care luptă acum în sectorul Avdiivka sunt alcătuite din elemente ale Corpului 1 Armată al Republicii Populare Donețk (DNR, format, practic, din unități/miliții pro-ruse - n.r.).

Corpul 1 Armată DNR se află sub controlul Armatei 8 ruse. Până în prezent, în acțiunile ofensive din Avdiivka participă doar forțe DNR și nu militari ruși din Corpul 8, conform ISW. Milițiile pro-ruse DNR sunt unități cu o structură de comandă „abuzivă”, disciplină precară și pregătire militară „minimă”, mai notează ISW.

Micile câștiguri teritoriale obținute de armata rusă pe frontul din Donețk sunt doar la nivel „tactic” și este puțin probabil ca acestea să se dezvolte în câștiguri la nivel strategic sau operațional, se arată în analiza ISW.

Până acum, forțele ruse nu au reușit „încercuirea operațională” a localității Avdiivka, transformată într-o veritabilă fortăreață de trupele ucrainene. Cel mai probabil, atacurile ruse au scopul principal de a „fixa” în regiune cât mai mult trupe ucrainene.

Ploi cu descărcări electrice și vreme instabilă vor fi și în România, dar nu vor provoca inundații devastatoare, așa cum s-a întâmplat în Italia, a spus la Digi24 Florinela Georgescu, director executiv ANM. Până la sfârșitului zilei e valabil însă un cod galben hidrologic care vizează râuri din partea de Nord a Olteniei, dar și zona montană.

Economie 2023-05-17 14:08:16

Ministrul adjunct de Externe rus Serghei Riabkov a declarat vineri că Rusia nu va informa SUA despre numărul de focoase nucleare ruseşti care staţionează pe teritoriul Belarus şi nici despre testele cu noua sa torpilă Poseidon, cu capacitate nucleară, relatează Reuters, care citează agenţia de ştiri Interfax.

Economie 2023-06-23 18:44:52

Milioane de turci votează duminică la alegerile locale pentru a decide cine va conduce cele mai mari orașe ale lor. Mizele importante sunt Istanbul și Ankara unde președintele Recep Tayyip Erdogan are de dat, din nou, marele test de popularitate, pentru a scoate administrațiile din mâinile opoziției, ceea ce îi va asigura un control total și, poate, chiar un nou mandat după 2028, notează BBC.

Economie 2024-03-29 08:00:51

Este alertă de raid aerian în toată Ucraina, după ce rușii au lansat zeci de rachete către marile orașe. Forțele ruse au atacat din nou Odesa și Dnipro, la oră de vârf, când zeci de mii de civili erau pe stradă și mergeau la muncă sau la școală. Patru oameni au murit în Zaporojie, iar mai mulți au fost răniți în Harkov și Odesa. Acordul pentru transportul cerealelor ucrainene a fost prelungit joi cu 120 de zile. Ucraina ar putea avea acces în curând la locul din sud-estul Poloniei unde o rachetă a ucis două persoane, a declarat principalul consilier pentru politică externă al președintelui polonez, după ce Kievul a cerut să i se permită accesul la locul exploziei.

Economie 2022-11-17 19:25:35

Tigrul platanului a invadat din nou orașele din România. În Cluj Napoca, de exemplu, oamenii au făcut deja mai multe reclamații la primărie. Tigrul platanului sau ploșnița dantelată este o insectă care a cunoscut o înmulțire fără precedent, în zona Clujului, înca din vara anului 2021.

Economie 2024-04-16 23:42:39

Planul de a exporta cereale din Ucraina prin porturile dunărene şi prin portul Constanţa, după ce Rusia a ieşit din acordul de la Marea Neagră, este singura cale ce ar avea sens din punct de vedere economic, însă nu este o soluţie uşoară, scrie corespondentul de la Washington al publicaţiei The Guardian.  Dincolo de mine şi loviturile cu drone pe care le riscă transporturile, crima organizată şi corupţia din România sunt piedici în calea eliminării unor dificultăţi logistice, arată acesta într-o analiză. 

Economie 2023-08-10 11:08:00

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, luni, în şedinţă comună pentru a marca un an de la declanşarea agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Şedinţa este condusă de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu. În timpul unor discursuri s-au auzit strigătele a doi parlamentari, foști membri AUR. La reuniune participă şi ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopchuk.

Economie 2023-02-28 00:48:36

Doi medici care administrează o clinică privată de oftalmologie din Bucureşti au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi ori celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de Transplant şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Economie 2023-07-13 19:21:56