• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-26 21:28:47
  • Sursa:
Blinken spune ca nu Rusia este principalul rival al SUA, ci China: Este cea mai serioasa amenintare la actuala ordine internationala Imagine

Statele Unite se află într-o competiție dură cu China pentru obiectivul de a păstra ordinea mondială actuală, spune Antony Blinken, secretarul american de stat. Oficialul american a precizat că Statele Unite nu caută un conflict sau un nou război rece ci, dimpotrivă, își dorește evitarea acestora.

Blinken a spus că, în acest moment, China reprezintă „riscul cel mai serios de repunere în discuție a ordinii internaționale”. Astfel, diplomația americană repune China în centrul preocupărilor geopolitice ale Administrației Biden și Statelor Unite, după luni de zile în care subiectul numărul unu a fost invazia rusească a Ucrainei.

„China este singura ţară care are în acelaşi timp intenţia de a remodela ordinea internaţională şi din în ce mai mult mijloacele de a o face pe plan economic, diplomatic, militar şi tehnologic”, a afirmat secretarul de stat american.

„Viziunea Beijingului ne îndepărtează de valorile universale care au susţinut mult progresele lumii în ultimii 75 de ani”, a adăugat Blinken.

Joe Biden, care prezintă adeseori lumea actuală într-o opoziţie între democraţii şi autocraţii, apreciază că acest deceniu va fi unul „decisiv”, potrivit lui Antony Blinken. SUA recunosc că va fi dificil să schimbe traiectoria Chinei şi ambiţiile preşedintelui Xi Jinping, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

„De aceea, vom lucra la crearea unui mediu strategic în jurul Beijingului pentru a face să progreseze viziunea noastră despre un sistem internaţional deschis şi incluziv”, a spus secretarul de stat american. În discursul său, el a denunţat atitudinea de „coerciţie crescândă” a Chinei faţă de Taiwan, subliniind totodată că politica Washingtonului în această privinţă nu s-a schimbat.

Joe Biden a iscat discuţii în două rânduri în ultimele luni, afirmând că SUA sunt dispuse să apere Taiwanul din punct de vedere militar. Acest discurs al lui Antony Blinken cu privire la China se înscrie în continuitatea poziţiilor administraţiei Biden. Iniţial era prevăzut ca acesta să fie susținut de Biden însuși.

„Nu căutăm un conflict sau un nou război rece. Dimpotrivă, suntem hotărâţi să le evităm”, a asigurat Antony Blinken.

„Nu vrem să împiedicăm China să-şi joace rolul de mare putere sau să împiedicăm China sau orice altă ţară să facă să-şi crească economia şi să apere interesele poporului său”, a menţionat şeful diplomaţiei americane.

Dar păstrarea ordinii internaţionale, inclusiv respectarea legilor şi acordurilor internaţionale „ar permite tuturor ţărilor - inclusiv SUA şi Chinei - să coexiste şi să coopereze”, a subliniat el.

De la venirea sa la putere, administraţia Biden a plasat China în fruntea priorităţilor sale internaţionale, calificând această ţară ca fiind singurul concurent al SUA pe termen lung la scară planetară.

SUA consideră că Vladimir Putin reprezintă o „ameninţare severă şi imediată” pentru ordinea internaţională, iar contracararea lui întăreşte mesajul privind respectarea normelor internaţionale, a explicat un înalt responsabil american sub rezerva anonimatului.

Administraţia Biden a mai vorbit în mai multe rânduri despre necesitatea de a exercita presiuni asupra Chinei pentru ca ea să respecte regulile stabilite, în special în conflictele sale în Marea Chinei de Sud şi în domeniul comerţului, SUA acuzând Beijingul de furt generalizat. Preşedintele Biden a încercat să-şi unească aliaţii în faţa Chinei şi a anunţat luni la Tokyo lansarea unui nou parteneriat economic în Asia-Pacific, ca o contrapondere în faţa Beijingului.

Dar SUA estimează că o cooperare este posibilă cu Beijingul în anumite domenii, cum ar fi lupta împotriva schimbărilor climatice.

Aceste înţelegeri nu trebuie să împiedice o denunţare fermă a încălcărilor drepturilor omului de către China, potrivit Washingtonului, care spune că Beijingul comite un genocid împotriva minorităţii uigure din Xinjiang.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni că autostrada A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş rămâne un proiect prioritar pentru ministerul pe care îl conduce şi că această autostradă va fi realizată din bani europeni, transmite News.ro.

Economie 2024-06-03 16:21:40

Aplecată peste un microscop, cercetătoarea Raquel Gomez priveşte microorganismele care permit conservarea tortillei timp de mai multe săptămâni fără a fi nevoie de refrigerare, un proiect care are drept obiectiv lupta împotriva malnutriţiei în zonele sărace ale Mexicului, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2025-05-25 07:00:42

Poliţiştii din Bucureşti au făcut, vineri seară, percheziţii la o adresă din Sectorul 6, la o persoană care era acuzată că maltrata câini. În imobil au fost găsite patru cadavre de câine.

Economie 2023-06-16 21:22:19

Un bărbat a tras cu o armă cu bile de cauciuc pe o stradă din Galați și a rănit o persoană. A fugit de la locul agresiunii, iar la scurt timp a fost găsit și reținut. 

Economie 2022-12-12 11:52:47

Cei mai periculoși interlopi din România sunt în spatele gratiilor. Membrii clanului Caran au fost reținuți la finalul unor audieri maraton, iar astăzi află dacă vor rămâne închiși pentru următoarele 30 de zile. În paralel, apar noi detalii înfiorătoare despre felul în care interlopii au pus monopol pe centrul Capitalei. Procurorii vorbesc despre atacuri în trafic și despre cum bodyguarzii liderilor Caran erau în permanență înarmați în restaurantele din zonele de lux din București.

Economie 2023-11-24 17:49:33

O femeie din localitatea Istrău, judeţul Satu Mare, a fost amendată cu 12.000 de lei după ce şi-a abandonat câinele bolnav, într-un şanţ, informează luni reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Economie 2023-01-16 16:32:02

Toate aeroporturile sud-coreene vor trebui să instaleze camere de detectare a păsărilor și radare termice, după accidentul aviatic din decembrie anul trecut, în care au murit 179 de oameni, informează BBC.

Economie 2025-02-06 15:29:46

Când un oficial de top din armată este arestat în Rusia, este un eveniment interesant. Când cinci oficiali de rang înalt din armată sunt aduși la tribunal în cătușe în mai puțin de o lună de zile, este o epurare, scrie BBC. Iar ironia sorții face ca însuși Evgheni Prigojin, care ajunsese pentru scurt timp inamicul numărul unu al lui Putin după revolta eșuată de anul trecut împotriva Kremlinului, să fie cel care i-a criticat pe oficialii din armata rusă de incompetență și corupție.

Economie 2024-05-25 07:00:50