• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-30 15:16:29
  • Sursa:
Blinken: Putin crede ca daca mareste costurile, lumea va abandona Ucraina. Nu a functionat. Hotararea NATO de a-i ajuta continua Imagine

Șeful diplomației SUA, Antony Blinken, a declarat miercuri, la finalul întâlnirii de la București a miniștrilor de externe din cadrul NATO, că „Putin crede că dacă ridică destul de mult costurile, lumea va abandona Ucraina”. Secretarul Departamentului de Stat american spune însă că președintele rus se înșeală, iar mesajul „clar și răspicat” al aliaților în întâlnirea din Capitală a fost că „hotărârea noastră colectivă de a sprijini Ucraina va continua să fie de fier și în timpul iernii și atât timp cât este nevoie ca să câștige”.

„Recunosc contribuțiile pe care le-a adus România în ultimul an, dar și lui Jens Stoltenberg pentru conducerea decisivă a Alianței. Ucraina continuă să își îmbunătățească avântul pe câmpul de bătălie, în timp ce președintele Putin atacă populația civilă și a făcut ca milioane de oameni să trăiască în frig, fără lumină. Copiii, cei bătrâni și bolnavi sunt noile ținte ale lui Putin și le lovește puternic în mod barbar. Urmează o iarnă grea. Vrea să îi facă pe ucraineni să plece de acasă, să fie înfometați și să crească prețurile la energie, să dezbine NATO.

Președintele Putin crede că dacă ridică costurile destul de mult, lumea va abandona Ucraina, îi vom lăsa singuri. Strategia lui nu a funcționat și nu va funcționa, îi vom arăta în continuare că se înșeală. Asta am auzit tare și răspicat spunându-se aici la București din partea fiecărei țări.

Știm că luând apărare Ucrainei, acceptăm costuri dificile, în special pentru aliații noștri europeni. Însă costul inacțiunii ar fi mult mai mare. Cedând în fața agresiunii ruse, acceptând încercările sale de a redesena cu forța granițele, de a distruge regulile care ne-au adus tuturor mai multă securitate. Aceasta ar avea repercusiuni nu doar în Europa, ci literalmente în jurul lumii.

Mesajul ca urmare a întâlnirii noastre este acesta: Hotărârea noastră colectivă de a sprijini Ucraina va continua să fie de fier și în timpul iernii și atât timp cât este nevoie ca Ucraina să câștige”, a transmis Antony Blinken, miercuri, la București.

Ţările aliate s-au angajat să susţină Ucraina „atât cât este nevoie”, afirmă şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, într-un mesaj publicat pe Twitter, după cina de lucru de marţi seară, cu miniştrii de externe ai ţărilor NATO.

Preşedintele comisiei anticorupţie din Indonezia este considerat suspect într-un caz de corupţie, a indicat joi poliţia indoneziană, fapt care subminează reputaţia agenţiei create în urmă cu două decenii, după căderea dictatorului Suharto, notează AFP.

Economie 2023-11-23 19:26:54

Canada l-a inclus pe lista sa cu sancţiuni pe patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe ruse, în cadrul unei noi serii de măsuri ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, vizând „agenţi ai dezinformării şi propagandei ruse”, relatează AFP.

Economie 2022-07-08 22:34:28

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a condamnat ferm marţi, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, atacurile SUA şi Marii Britanii, cu sprijinul altor aliaţi, asupra poziţiilor rebelilor houthi în Yemen, spunând că este o ameninţare la adresa păcii internaţionale.

Economie 2024-01-24 09:15:56

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a cerut luni ca toţi cei responsabili de abuzuri sub „regimul" lui Bashar al-Assad din Siria să fie traşi la răspundere, în cadrul unui proces de tranziţie politică, şi a făcut apel la protejarea minorităţilor, informează Reuters. 

Economie 2024-12-09 15:57:35

Un bărbat din comuna Bălăcița, județul Mehedinți, este acuzat de furt calificat după ce poliția a găsit la locuința lui 39 de țevi metalice aparținând unor indicatoare rutierei, arată un comunicat IPJ Mehedinți.

Economie 2022-11-25 13:52:11

Membrii Consiliului European au adoptat, joi, o declaraţie în care condamnă războiul de agresiune început în urmă cu un an de Rusia împotriva Ucrainei şi subliniază că Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina, informează Agerpres.

Economie 2023-02-23 21:45:17

Comisia Federală pentru Comunicații din SUA (FCC) a anunțat deschiderea unei investigații asupra practicilor de diversitate și incluziune ale Disney, într-un semn de presiune din partea administrației Trump asupra firmelor media, relatează BBC. 

Economie 2025-03-29 21:28:19

Premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu pleacă împreună în Republica Coreea, într-o vizită oficială. Cei doi vor fi însoțiți de vicepremierul și ministru al transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul educației, Ligia Deca, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul economiei, Florin Spătaru și ministrul energiei, Virgil Popescu. De asemenea, din delegația mai face parte și directorul general al S.N Nuclearelectrica S.A., Cosmin Ghiță.

Economie 2022-12-20 10:31:45