• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-18 14:23:51
  • Sursa:
Biserica Anglicana refuza sa cunune cupluri de acelasi sex, dar este de acord sa le dea binecuvantarea Imagine

Biserica Anglicană propune să ofere o binecuvântare, dar nu şi cununii religioase, cuplurilor de acelaşi sex care au încheiat uniuni sau căsătorii civile, a anunţat instituţia miercuri, după şase ani de consultări. În Anglia şi Ţara Galilor, căsătoria civilă a persoanelor de acelaşi sex este permisă din 2013.

Propunerea este cuprinsă într-un raport care urmează să fie analizat şi discutat la sinodul general de luna viitoare de la Londra. Principala dezbatere pe această temă va avea loc la data de 8 februarie.

În plus, săptămâna aceasta episcopii Bisericii Anglicane vor prezenta scuze faţă de persoanele LGBTQI+ pentru „respingerea, excluderea şi ostilitatea” cu care s-au confruntat în biserici şi pentru „impactul pe care acest lucru îl are asupra vieţii lor”, potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de AFP, preluată de Agerpres.

Conform propunerii care a fost făcută publică miercuri, „cuplurile de acelaşi sex încă nu pot fi căsătorite într-o biserică a Bisericii Anglicane”. Acestea ar putea beneficia, însă, de o ceremonie cu „rugăciuni şi binecuvântare a lui Dumnezeu într-o biserică după o căsătorie civilă sau o uniune civilă”.

Căsătoria civilă a fost deschisă în 2013 cuplurilor de acelaşi sex din Anglia şi Ţara Galilor, iar uniunea civilă a fost creată în 2005.

„Învăţătura oficială a Bisericii Anglicane, aşa cum este stabilită în canoanele şi liturghia autorizate - că sfânta căsătorie este între un bărbat şi o femeie, pe viaţă - nu s-ar schimba”, se arată în declaraţie.

Odată cu raportul care include aceste propuneri, episcopii vor emite o scrisoare în care îşi vor prezenta scuzele faţă de persoanele LGBTQI+.

Ei vor îndemna toate congregaţiile să primească „din toată inima şi cu bucurie” cuplurile de acelaşi sex.

„Nu îmi fac iluzii că ceea ce propunem astăzi va părea că merge prea departe pentru unii şi nu suficient pentru alţii”, a declarat arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, unul dintre cei doi lideri spirituali ai Bisericii Anglicane.

El şi-a exprimat speranţa că „ceea ce am convenit va fi primit într-un spirit de generozitate şi de căutare a binelui comun”.

Welby şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că propunerile vor permite Bisericii Anglicane să le spună „public şi fără echivoc tuturor creştinilor şi în special persoanelor LGBTQI+: sunteţi bineveniţi şi o parte preţuită şi apreciată a trupului lui Hristos”.

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stabilit ca termen pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, urmând ca pe 27 august 2024 să aibă loc prima şedinţă a adunării creditorilor.

Economie 2024-06-27 12:43:05

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, spune că cei care critică solidaritatea BOR cu românii din Ucraina „nu au înţeles încă riscurile sfidării realităţii, respectul faţă de suferinţă şi fidelitatea faţă de adevăr”.

Economie 2023-01-25 14:50:07

Capacitatea de transport a Trenurilor Soarelui va fi suplimentată cu 3.000 de locuri pe zi, anunță CFR Călători. Astfel, vor fi puse la dispoziţia pasagerilor aproximativ 21.000 de locuri zilnic dinspre toate regiunile ţării către litoralul Mării Negre.

Economie 2024-07-05 17:47:43

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat, luni, că securitatea lui Vladimir Putin a fost întărită „independent de circumstanțele internaționale”, și că măsura nu are legătură cu tentativa de asasinare a lui Donald Trump, transmite Tass.

Economie 2024-07-25 15:42:23

Direcția Națională Anticorupție anunță începerea urmăririi penale față de 56 de suspecți, persoane fizice și juridice, între care Marian Vanghelie, pe atunci consilier la primăria sectorului 5 și Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, pentru „achiziții nelegale, supraevaluate” făcute în timpul pandemiei. Este vorba despre tablete pentru elevi, nebulizatoare de biodecontaminare și termoscannere.

Economie 2022-10-21 16:08:15

Întreaga țară se află sub atenționare meteo, până la ora 23.00, fiind așteptate ploi și ninsori, anunță ANM. Totodată, zone din județele Suceava, Neamț și Harghita sunt vizate de un cod galben de ninsori.

Economie 2024-12-09 10:23:01

Un acord de împărţire a resurselor de apă, considerat odinioară un model de cooperare între vechii rivali India şi Pakistan, ameninţă acum să devină un catalizator major al unei crize ce se amplifică, pe fondul escaladării tensiunilor diplomatice dintre aceste două puteri nucleare după atacul terorist comis săptămâna aceasta în Kashmir, relatează joi agenţiile EFE şi DPA.

Economie 2025-04-24 19:38:46

Rusia ar fi testat din nou, marți, „internetul suveran”, spun analiștii militari. Mai multe platforme sociale, precum Facebook și Instagram, au devenit temporar disponibile fără o rețea privată virtuală (VPN), transmite Sky News.

Economie 2024-02-28 16:22:18