• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-12 17:51:49
  • Sursa:
Birchall, dupa ce Geoana a acuzat-o ca a filmat clipul in care fostul lider PSD apare primind bani pentru campanie: „Minte cum respira” Imagine

Clipul video publicat în anii 2008-2009, în care Mircea Geoană, pe atunci președintele PSD, apare primind bani de la o persoană, a intrat din nou în atenția publică. Mircea Geoană susține, într-un interviu acordat G4 Media, că banii au fost dați de Ana Birchall, acum contracandidat la prezidențiale, și că au fost înregistrați în trezoreria partidului. În replică, fosta ministră a Justiției îl acuză pe Geoană, într-o declarație acordată Digi24.ro, că „minte cum respiră” și amintește că donația făcută de ea în anul în care a fost filmat clipul era mult mai mare decât suma vehiculată.

În urmă cu 14 ani, pe platforma Youtube a fost publicat un clip video intitulat „Film spaga/mita Mircea Geoana”. 

Potrivit acestui clip, o persoană susține că i-a oferit lui Mircea Geoană, la acea vreme președinte PSD, 5.000 de euro drept „contribuție electorală”. Tot din clip reiese că Geoana a luat banii și i-a pus într-un sertar al biroului său. Subiectul a fost readus în discuție în acest an, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

Mircea Geoană a fost întrebat de acest episod în cadrul unui interviu acordat G4 Media. El susține că a fost vorba de „o donație pentru partid” de la Ana Birchall (despre care spune că a realizat clipul), care s-a regăsit în contabilitatea PSD. 

„Acea sumă cred că era undeva la câteva mii de euro s-au regăsit în contabilitate. Monitorul Oficial a fost publicat, nu este absolut nimic nelalocul lui (...) Două trei mii, nu știu (n.r. Întrebat câți bani erau).  Imediat am chemat mandatarul și trezorierul partidului și s-au înregistrat banii în contabilitate”, a mai menționat Mircea Geoană.

Potrivit Monitorului Oficial și datelor existente în platforma banipartide.ro, există o donație înregistrată de Ana Birchall pentru PSD în anul 2008, dar de 90.000 de lei, echivalentul a aproximativ 24.000 de euro (la cursul valutar BNR din iunie 2008). De altfel, fosta ministră a Justiției a respins ipoteza că ar apărea în clipul video menționat încă din anul 2009. 

„Domnul Geoană minte cum respiră și se încurcă în minciuni, dar cu asta ne-am obișnuit. Reactia domnului Geoana, deși a tăcut ca un laș 16 ani, demonstrează că tot ce am spus despre el este adevărat. Nu doar că nu și-a cerut scuze, dar ridică minciuni la un nou nivel. Discuția despre banii donați este stupidă, se bâlbâie apropo de suma ceea ce arată clar că minte din nou. Adevărul este cel spus de mine și se regăsește în Monitorul Oficial 215, exact cum am spus eu în 2009”, a fost reacția Anei Birchall, candidat independent la alegerile prezidențiale din acest an, pentru Digi24.ro. 

Totodată, Birchall amintește de atacul lansat de Mircea Geoană la adresa jurnalistului de investigații Attila Biro. Detalii, aici. 

„Ca să înțelegeți schema stupidă pe care o joacă acum, după ce un jurnalist reputat de investigații a expus adevăruri incomode despre campania sa, Geoană a ajuns să susțină că acesta ar fi orchestrat un asasinat în Bulgaria. Acesta este domnul Geoană”, a adăugat Birchall. 

O cântăreață din Turcia, care a ajuns în finala unui concurs de talente televizat, a fost împușcată în cap de bărbatul pe care l-a refuzat atunci când acesta a cerut-o în căsătorie, relatează Sky News. Cu trei ani în urmă, sora ei a fost ucisă de iubit. Acum, Mutlu Kaya, zisă și „Femeia de oțel” din cauza glonțului pe care doctorii nu au putut să i-l scoată din creier, a ajuns un star al rețelelor sociale și o eroină pentru fanii ei.

Economie 2023-05-31 08:00:59

O maşină s-a răsturnat, marţi seară, într-o localitate din judeţul Cluj, iar patru tineri au fost răniţi.

Economie 2025-04-16 10:56:42

Compania Blue Origin a transportat în spaţiu şase amatori de senzaţii tari în cadrul unui scurt zbor dus-întors joi, inclusiv pe cea mai tânără femeie care a ajuns vreodată la o altitudine de peste 100 de kilometri, informează AFP.

Economie 2024-08-30 11:34:31

Alianţa Nord-Atlantică este aici, este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat, a declarat, marţi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o intervenţie la Aspen - GMF Bucharest Forum, care are loc la Bucureşti.

Economie 2022-11-29 11:24:05

Vladimir Putin a fost lăsat din nou să aștepte cu mâinile în buzunare întâlnirea cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, la summitul regional din Kazahstan. Liderul de la Kremlin a încercat să pară relaxat și preocupat în același timp, însă a fost nevoit să apeleze la câteva trucuri pentru a umple aproape două minute de așteptare până la sosirea lui Erdogan.

Economie 2022-10-13 15:48:58

O coaliție secretă a agențiilor de informații occidentale a furnizat Israelului informații esențiale care au permis Mossadului să urmărească și să ucidă palestinieni suspectați de implicare în atacuri teroriste în Europa de Vest, la începutul anilor 1970, relevă documente recent declasificate, conform The Guardian.

Economie 2025-05-14 09:03:33

David Cattler, cel care coordonează activitatea de intelligence a NATO şi îl consiliază pe Secretarul General al Alianței, a lăudat, într-un interviu pentru emisiunea „Paşaport diplomatic”, activitatea serviciilor de informații românești.

Economie 2023-10-13 16:26:46

Marcel Ciolacu a afirmat că decizia de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare a fost una „foarte bună”. Liderul PSD a mai precizat că, în cazul în care nu era luată o astfel de hotărâre, atunci prezenţa la vot ar fi sub 25%, transmite News.ro.

Economie 2024-05-31 21:42:58