• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-29 14:30:49
  • Sursa:
Bilantul mortilor dupa cutremurul din Iran a crescut la 3 si peste 800 de raniti Imagine

ACTUALIZARE 14:30. Trei persoane au murit, iar numărul răniţilor a fost estimat la 816 de către guvernatorul provinciei, Mohammad Sadegh Motamedian, citat de agenţia Irna.

„În prezent, 30 de persoane se află în spital, iar ceilalţi răniţi au fost externaţi după ce au primit tratament ambulatoriu”, a declarat Pirhossein Kolivand, şeful Semilunei Roşii.

Operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor, desfăşurate cu ajutorul unor grupuri de salvare din provinciile învecinate, s-au încheiat, iar ministrul de interne Ahmad Vahidi s-a deplasat la Khoy pentru a supraveghea situaţia, a precizat Irna, citată de Agerpres.

Casele din 70 de sate au fost avariate între 20% şi 80%, iar pagubele produse în zonele urbane au fost mai mari decât la cutremurele care au lovit anterior regiunea, a precizat Motamedian.

Peste 20 de replici au provocat panică în rândul locuitorilor, care şi-au părăsit casele în pofida condiţiilor de iarnă.

Imaginile difuzate de mass-media iraniene arată oameni stând în jurul focului, sub pături, în condiţiile în care un val de zăpadă s-a abătut asupra nord-vestului ţării.

Știrea inițială:

Cel puţin două persoane au murit şi câteva sute au fost rănite într-un cutremur cu magnitudinea 5,9 care a zguduit nord-vestul Iranului, a informat duminică dimineaţă agenţia oficială de presă IRNA, conform Agerpres.

Mai multe clădiri din zeci de oraşe au fost avariate şi cel puţin 440 de persoane au fost rănite, potrivit sursei.

Cutremurul s-a produs sâmbătă seara la ora locală 21:44 în provincia Azerbaidjanul de Vest, în apropiere de granița cu Turcia, potrivit IRNA, care citează Centrul seismologic iranian din Teheran.

Oraşul Khoy a fost deosebit de afectat, dar cutremurul a fost simţit şi în alte regiuni.

Săptămâna trecută, cel puţin 120 de persoane au fost rănite într-un alt cutremur care a zguduit aceeaşi regiune din nord-vestul Iranului.

Situat la marginile mai multor plăci tectonice şi traversat de mai multe falii tectonice, Iranul se află într-o regiune ce prezintă o puternică activitate seismică. 

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a ameninţat joi că va expulza corespondenţi de presă americani dacă platforma video YouTube va bloca din nou briefingurile sale de presă, informează agenţiile Reuters şi EFE.

Economie 2022-05-26 16:55:58

Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul legii privind carnea şi produsele din carne, prin care se interzice comercializarea pe piaţa internă a cărnii sintetice obţinute în laborator din celule animale.

Economie 2023-10-23 21:08:45

Rusia a respins miercuri acuzaţiile ucrainene şi europene că încearcă să tergiverseze procesul de pace din Ucraina, dar a afirmat că încă nu a fost luată nicio decizie cu privire la locul unde s-ar desfăşura negocierile, întrebată dacă acestea ar putea fi găzduite de Vatican, transmite Reuters.

Economie 2025-05-21 14:20:34

Un protest „violent” a avut loc miercuri în faţa sediului Partidului Democrat din Washington, a anunțat poliția de la Capitoliu, spunând că protestatarii, care cereau încetarea focului în Gaza, au atacat forțele de ordine cu spray cu piper și au forțat intrarea în clădire.

Economie 2023-11-16 10:01:32

Vacanța de Sf. Maria a început cu aglomerație în vămi. Mii de români au decis să-și petreacă cele patru zile libere în străinătate, chiar dacă asta a înseamnat ore întregi pierdute așteptând la frontieră. De altfel, a fost aglomerație joi în aproape toate vămile din vest, pe sensul de ieșire din țară. Potrivit Poliției de Frontieră, timpii de așteptare în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria erau cuprinși, la ora 14:00, între 30 și 50 de minute.

Economie 2024-08-15 15:01:19

Poliţiştii din Dâmboviţa au descoperit acasă la un localnic din oraşul Găeşti două pistoale letale şi sute de cartuşe. Arsenalul deţinut ilegal a fost găsit după ce Poliţia a deschis o anchetă care viza infracţiunea de furt, iar ulterior dosarul s-a transformat în unul de înşelăciune.

Economie 2024-11-22 17:59:13

Victor Ponta a vorbit la Digi24 despre cazul Dianei Șoșoacă, căreia i-a fost respinsă candidatura la președinție, și spune că dacă era „judecător la CCR, aș fi votat împotriva excluderii unui candidat, fie că e vorba de Șoșoacă,” însă „nu poți să faci politică în România și într-o țară europeană spunând ce mult îl iubești pe Putin, Rusia și că te-au dat jos jidanii.” Politicianul a criticat și reacțiile Elenei Lasconi și ale unor PNL-iști în cazul Șoșoacă.

Economie 2024-10-07 19:58:47

Ministerul apărării din Taiwan a informat, joi, că aeronave neidentificate, probabil drone, au zburat miercuri noaptea deasupra zonei insulelor sale Kinmen şi că a tras rachete de semnalizare pentru a le alunga, relatează Reuters.

Economie 2022-08-04 07:34:23