• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-27 22:54:13
  • Sursa:
Bilantul atacului terorist de la Moscova a urcat la 143 de morti. Alti aproape 100 de oameni sunt dati disparuti Imagine

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european. De asemenea, aproximativ 95 de persoane sunt încă date dispărute, relatează France Presse, citată de Agerpres, și Reuters.

O listă a victimelor, vizibilă pe site-ul Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, numără acum 143 de morţi.

Miercuri la amiază, 80 de persoane rănite, dintre care şase copii, erau încă internate, a declarat ministrul rus al Sănătăţii, Mihail Muraşko, citat de agenţia de presă TASS.

O sursă medicală anonimă a mai declarat pentru TASS miercuri dimineaţă că 205 persoane au primit îngrijiri în ambulatoriu care nu necesită spitalizare.

Vicepremierul rus, Tatiana Golikova, a declarat marţi presei că multe persoane aflate în stare de şoc nu au apelat imediat la medici după atac, de unde şi solicitările în creştere bruscă pentru un astfel de tratament.

Vineri, indivizi înarmaţi au deschis focul într-o sală de concerte de lângă Moscova, Crocus City Hall, înainte de a-i da foc. Patru presupuşi atacatori au fost de atunci arestaţi, împreună cu mai mulţi suspecţi acuzaţi că i-au ajutat.

Acesta este cel mai mortal atentat în Rusia din ultimii douăzeci de ani.

El a fost rapid revendicat de gruparea Stat Islamic, dar autorităţile ruse persistă să stabilească o legătură cu Ucraina şi aliaţii ei occidentali, fără a prezenta dovezi. Kievul a respins categoric aceste acuzaţii.

Rusia este o ţintă de lungă durată a SI, care este activ în Caucazul rus şi împotriva căruia ea luptă în Siria.

Luni, preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut pentru prima dată, la trei zile după evenimente şi revendicarea SI, că presupuşii atacatori sunt „islamişti radicali”, continuând în acelaşi timp să arate cu degetul spre Ucraina.

El a afirmat în special că presupuşii atacatori intenţionau să fugă „în Ucraina”. Graniţa dintre aceste două ţări, care se înfruntă militar de doi ani, este totuşi foarte greu de trecut.

Aproximativ 95 de persoane sunt încă date dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbaţi înarmaţi au descărcat armele automate în participanţii la concert şi au incendiat locaţia, a informat miercuri o ediţie de ştiri online rusă, citată de Reuters.

Platforma de social media X, cunoscută anterior ca Twitter, a început să lanseze un nou abonament care îi va taxa pe noii utilizatori neverificaţi cu 1 dolar în fiecare an pentru funcţiile de bază, relatează miercuri agenţia DPA, preluată de Agerpres.

Economie 2023-10-18 14:23:25

Zborul American Airlines implicat în coliziunea mortală cu un elicopter Black Hawk deasupra Washington, DC, pare să îşi fi ridicat unghiul de înclinare chiar înainte de impact, arată datele preliminare de la una dintre cutiile negre recuperate din avion, potrivit CNN.

Economie 2025-02-02 09:36:09

Un adolescent de 15 ani din judeţul Neamţ şi-a pierdut viaţa duminică, după ce a intrat în râul Moldova şi s-a înecat.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică, pentru căutarea şi salvarea unui adolescent de 15 ani care a mers să se scalde în râul Moldova, în satul Corhana, comuna Dulceşti, scrie news.ro.

Economie 2023-08-20 15:43:15

Eurodeputata română Diana Șoșoacă a avut miercuri o primă luare de cuvânt în Parlamentul European, în care a acuzat Europa că a „distrus România” și i-a sărăcit pe români „ajutând ucrainenii non-stop”. Ea spune că a trimis tuturor ambasadelor și instituțiilor europene un memoriu de pace în Ucraina, dar singura ambasadă care a răspuns a fost cea a Rusiei. „Am discutat cu aceştia”, a mai spus Șoșoacă.

Economie 2024-07-17 13:27:54

Peste 80 de medici români de ATI care lucrează în Franţa susțin, într-o scrisoare deschisă privind scandalul morților suspecte de la spitalul Sf. Pantelimon, că în România e necesară o legislație pentru îngrijirile din fază terminală. Aceștia atrag atenția că în situația pacientului de 54 de ani era „una fără ieşire”. „Deznodământul inevitabil este decesul, oricare ar fi doza de noradrenalină, mare sau mică, iar continuarea tratamentului  agresiv nu face decât să prelungească suferinţa bolnavului”, susțin medicii. Ei mai arată că în Franța reglementările protejează atât pacientul, cât şi echipa medicală.

Economie 2024-08-18 09:14:31

Autoritățile din Punjab, Pakistan, au interzis majoritatea activităților în aer liber și au ordonat unor magazine și piețe să aibă program redus, după o creștere a numărului de persoane care se îmbolnăvesc din cauza smogului. De asemenea, școlile au fost închise pentru a proteja copiii, care sunt expuși unui risc ridicat din cauza aerului toxic, scrie DW.

Economie 2024-11-11 18:36:52

Zeci de extremişti din Germania au călătorit în zone de război din Ucraina de la începutul invaziei ruse în ţară, a anunţat Ministerul de Interne german ca răspuns la o informaţie oferită de ziarul Die Welt.

Economie 2023-07-29 11:16:07

În ultima săptămână au fost înregistrate 15 decese din cauza virusului gripal, arată raportul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) cu date înregistrate în perioada 2 - 8 ianuarie. Este un record al actualului sezon gripal și reprezintă o creștere cu 40% față de săptămâna precedentă. Totodată, au fost raportate și 15 cazuri de infecție simultană cu gripă și COVID și 19 cazuri de infecție simultană cu gripă și virus respirator sincițial (VRS).

Economie 2023-01-12 14:27:10