„Vom rămâne uniţi pentru a ne opune brutalităţii Rusiei în Ucraina”, a declarat preşedintele american la Washington, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez, care a precizat: „Vrem să reuşim împreună, nu unul împotriva celuilalt”.
Preşedinţii american şi francez s-au angajat să ofere Ucrainei „asistenţă politică, de securitate, umanitară şi economică atât timp cât va fi necesar”, inclusiv consolidarea apărării aeriene a ţării, potrivit unei declaraţii comune publicate după o întâlnire de peste o oră în Biroul Oval de la Casa Albă, citată de AFp și preluată de Agerpres.
În ceea ce priveşte China, aceştia s-au angajat să „coordoneze” răspunsul ţărilor lor la „provocările pe care le ridică” gigantul asiatic, în special în ceea ce priveşte drepturile omului, şi să colaboreze „cu China în probleme globale importante, cum ar fi schimbările climatice”.
Cei doi lideri şi-au exprimat, de asemenea, dorinţa de a „consolida parteneriatul SUA-UE în domeniul energiei curate şi al climei” şi s-au angajat să lucreze pentru a „sincroniza” abordările lor privind industria verde, după ce au existat fricţiuni legate de subvenţiile acordate de SUA pentru produsele „Made in USA”. Macron a denunţat măsurile ca fiind „super agresive” pentru companiile europene.
În drum spre Biroul Oval, preşedintele francez a fost văzut punându-şi mâna pe umărul lui Joe Biden de mai mult de trei ori.
