• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-15 07:41:21
  • Sursa:
Biden le-a transmis premierului israelian si presedintelui Autoritatii Palestiniene ca SUA actioneaza pentru protectia civililor Imagine

Preşedintele american, Joe Biden, le-a spus sâmbătă premierului israelian, Benjamin Netanyahu, şi preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, că Statele Unite sunt preocupate de protecţia civililor în conflictul dintre Hamas şi Israel, notează AFP.

În cursul unui apel telefonic cu prim-ministrul Netanyahu, "preşedintele Biden şi-a afirmat sprijinul pentru toate eforturile vizând protejarea civililor", se arată într-un comunicat al Casei Albe, citat de Agerpres.

Joe Biden a discutat la telefon şi cu Mahmoud Abbas, potrivit unui comunicat separat, pentru prima dată de la atacul sângeros al Hamas contra Israelului din 7 octombrie.

Cel puţin 1.300 de persoane, majoritatea civili, printre care cel puţin 130 de cetăţeni străini sau cu dublă cetăţenie, au fost ucise în Israel de la atacul comis Hamas.

Peste 2.200 de palestinieni, în mare parte civili, printre care 724 de copii, au murit în Fâşia Gaza, un teritoriu sărac, situat între Israel şi Egipt, şi peste 8.700 au fost răniţi, potrivit Hamas.

Statul israelian estimează că în jur de 150 de persoane, civili, militari şi străini, au fost răpite în cursul atacului comis de Hamas, clasificată drept organizaţie teroristă de Statele Unite, Uniunea Europeană şi Israel.

Sute de persoane rămân date dispărute, iar corpuri sunt în curs de identificare.

Israelul supune asediului enclava palestiniană Gaza, lipsind-o de apă, electricitate sau hrană şi a ordonat populaţiei să evacueze nordul teritoriului, unde este planificată o ofensivă terestră a armatei israeliene.

"Preşedintele Biden a discutat cu prim-ministrul (israelian Benjamin) Netanyahu despre coordonarea Statelor Unite cu Naţiunile Unite, Egiptul, Iordania, Israelul şi cu alte ţări din regiune pentru a se asigura că civilii nevinovaţi au acces la apă, hrană şi îngrijire medicală", a declarat Casa Albă într-un comunicat care informează despre dialogul telefonic dintre cei doi lideri, fără a menţiona Fâşia Gaza.

Într-un alt comunicat, Casa Albă a indicat că preşedintele Biden a vorbit şi cu Mahmoud Abbas şi "a condamnat atacul brutal al Hamas contra Israelului".

"Hamas nu apără dreptul poporului palestinian la demnitate şi autodeterminare", i-a spus el.

În cursul discuţiei cu Abbas, liderul de la Casa Albă s-a angajat să ofere "sprijinul său deplin" Autorităţii Palestiniene în eforturile sale de a aduce ajutor umanitar palestinienilor, "în special în Fâşia Gaza", potrivit comunicatului.

"Preşedintele Biden i-a oferit preşedintelui Abbas şi Autorităţii Palestiniene sprijinul său deplin pentru aceste eforturi importante şi continue", se arată în comunicat.

În paralel, Pentagonul a anunţat trimiterea unui al doilea portavion în estul Mării Mediterane, USS Eisenhower, "pentru a descuraja acţiunile ostile împotriva Israelului sau orice efort de extindere a acestui război", mai scrie AFP.

Actrița și fondatoarea companiei de wellness și stil de viață Goop, Gwyneth Paltrow, își închiriază gratuit camerele de vacanță din reședința sa de lux din Montecito, California, pentru a „face lumea să se simtă mai puțin singură”, relatează independent.co.uk.

Economie 2023-08-02 17:35:08

China intenţionează să crească treptat vârsta de pensionare pentru a face faţă îmbătrânirii rapide a populaţiei, a anunţat marţi publicaţia Global Times, citând un expert din Ministerul chinez al resurselor umane, informează Agerpres.

Economie 2023-03-14 10:47:58

Unul din cei doi absolvenți de liceu din Sibiu care au obținut media 10 la Bacalaureat 2022 a avut-o ca dirigintă pe Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis.

Economie 2022-06-27 14:20:38

Un turist german în vârstă de 20 de ani este dat dispărut de mai multe zile pe insula grecească Creta, după ce a plecat într-o drumeţie în Defileul Samaria, informează miercuri DPA și Agerpres.

Economie 2025-02-19 19:30:25

Mai multe afaceri, de la creșe și magazine alimentare, până la saloane de înfrumusețare, s-au închis pentru o zi în toată America, în semn de protest față de politicile de expulzare a imigranților ale președintelui Donald Trump. Luni, pentru a doua zi consecutivă, oamenii s-au adunat în Los Angeles, cu ocazia „zilei fără imigranți”, fluturând steaguri mexicane și salvadoriene și purtând bannere cu mesaje precum „Imigrația a construit această națiune” și „Desființați I.C.E.”, potrivit Al Jazeera.

Economie 2025-02-04 15:19:01

Remus Ștefureac, CEO și fondator INSCOP Research, este invitat la Interviurile Digi24.ro, unde va răspunde la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-06-06 11:00:09

Kosovo și Serbia au ajuns la un acord pentru implementarea unei înțelegeri susținute de UE pentru a-și normaliza relațiile, a declarat sâmbătă noapte șeful diplomației UE, Josep Borrell, deși cei doi lideri din Balcani au spus că rămân unele disensiuni, transmite Reuters.

Economie 2023-03-19 12:51:18

Oamenii de știință au reușit să identifice locația unui mega-tsunami care a declanșat un val de vibrații ce „a zguduit Pământul” timp de nouă zile în septembrie, anul trecut. Semnalul seismic a fost atunci captat de senzori din întreaga lume, iar oamenii de știință au descoperit locul de unde a venit, după o investigație internațională la care a participat și Marina daneză.

Economie 2024-09-15 07:00:34