„Sunteți cei mai buni din lume. Nu este o exagerare. Ambele escadrile sunt incredibile, absolut incredibile!”, a spus Joe Biden într-o convorbire telefonică, de la Casa Albă, cu piloții americani care au participat la misiune.
Potrivit rapoartelor, armata americană a doborât peste 80 de drone și șase rachete iraniene în noaptea de sâmbătă.
Biden a mai spus că ar trebui să fie mai rezervat, dar a recunoscut că nu-și poate stăpâni entuziasmul.
„Îmi cer scuze pentru entuziasmul meu, ar trebui să fiu mai rezervat. Mă faceți mândru. Și nu o spun doar așa, jur pe Dumnezeu”, a mai spus Biden în dialogul cu piloții americani.
