• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-21 23:37:15
  • Sursa:
Biden a gratiat doi curcani de Ziua Recunostintei. Chocolate si Chip au scapat de sacrificare Imagine

Preşedintele Joe Biden a respectat tradiţia de la Casa Albă şi a "graţiat" doi curcani înainte de Ziua Recunoştinţei, care este sărbătorită pe 24 noiembrie. Preşedintele a glumit înainte de ceremonie, afirmând că "voturile" necesare pentru decizie nu au fost fraudate, o aluzie la acuzaţiile republicanilor din timpul alegerilor parţiale.

"Voturile au fost numărate şi verificate, nu s-au furat buletinele de vot, nu a fost fraudă", a declarat Biden.

Tradiţia "graţierii" curcanilor, care de regulă sunt mâncaţi de Ziua Recunoştinţei, este pusă pe seama preşedintelui Abraham Lincoln. Legenda spune că fiul acestuia, care se ataşase de una dintre păsări, i-a cerut tatălui său să o "graţieze".

Însă prima astfel de "graţiere" documentată a fost făcută de John F. Kennedy, în 1963. Obiceiul nu a prins imediat, căci urmaşii săi Gerald Ford şi Richard Nixon au ales să mânânce curcanii trimişi de Federaţia Naţională a Curcanilor, furnizorul oficial al Casei Albe.

Graţierile au fost reluate, însă, de George Bush, în 1989 şi au rămas un obicei anual de atunci.

Curcanii Chocolate şi Chip vor ajunge în grija Universităţii de Stat din Carolina de Nord, unde îşi vor trăi restul vieţii.

Rusia susține că a preluat controlul fabricii de oțel Azovstal din orașul-port asediat Mariupol și că ultimii luptători ucraineni s-au predat. Între timp, luptele grele continuă în estul Ucrainei, unde rușii atacă zone rezidențial, loviturile rusești țintind structuri civile. Cel puţin opt persoane, printre care un copil, au fost rănite într-un atac cu rachete ruse asupra unui centru cultural recent reconstruit la Lozova, în estul Ucrainei. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris acest atac ca fiind „răul absolut”.

Economie 2022-05-22 01:28:52

Carrie Johnson, soţia fostului prim-ministru britanic Boris Johnson, a anunţat marţi naşterea celui de-al treilea copil al cuplului şi cel puţin al optulea pentru fostul şef al guvernului britanic, cunoscut pentru tumultuoasa sa viaţă sa amoroasă, informează AFP.

Economie 2023-07-11 18:33:53

În ziua invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, baza de arme nucleare la care servea fostul ofițer rus Anton a fost plasată în alertă de luptă maximă, relatează BBC.

Economie 2024-11-26 08:16:36

Soluția pentru un sistem public de transport mai sigur și mai durabil

Economie 2022-05-20 11:07:01

O rachetă ruginită creată pentru a transporta focoase nucleare a fost descoperită în garajul unui bărbat din statul american Washington, relatează BBC.

Economie 2024-02-05 14:00:54

Cu o săptămână înainte de moartea sa misterioasă, oligarhul rus Boris Berezovski își făcea planuri. Și-a făcut rezervări pentru o călătorie în Israel, în care voia să facă și afaceri, dar să petreacă și o vacanță cu iubita lui. A vorbit cu prietenii, s-a întâlnit cu directorul școlii fiicei sale Arina, a mâncat la restaurant. De aceea, presupusa sa sinucidere nu a convins aproape pe nimeni. Acum, Amy Knight, istoric și expertă în Rusia, a scris o carte despre viața – și moartea – oligarhului care l-a ajutat pe Putin să ajungă la putere. Berezovski a fost găsit mort pe 23 martie 2013 la conacul fostei sale soții, în apropierea Londrei. Era în baie, cu un șal de cașmir legat de gât. Poliția din Surrey a concluzionat că oligarhul s-a spânzurat, mai ales că ușa băii era încuiată din interior. Dar membrii familiei sale și prietenii săi sunt siguri că a fost ucis, scrie The Guardian.

Economie 2024-06-25 12:38:39

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că pachetul legislativ privind educaţia trebuie să fie pus în consultare publică cât mai curând, apoi să fie dezbătut în Parlament, astfel încât sistemul de învăţământ să înceapă în septembrie 2023 "pe cu totul alte baze". Cîmpeanu vrea ca școala "să conecteze mult mai bine elevii şi studenţii la realităţile societăţii, la schimbările tehnologice extrem de rapide şi de accentuate".

Economie 2022-05-26 13:04:35

O petiţie lansată în Ucraina, care solicită legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, a strâns peste 28.000 de semnături, ceea ce înseamnă că preşedintele Volodimir Zelenski are 10 zile pentru a răspunde, scrie BBC News.

Economie 2022-07-13 10:09:23