• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-15 08:30:53
  • Sursa:
Berlusconi se revolta. Primele fisuri aparute in coalitia Giorgiei Meloni ii incurca planurile de formare a noului guvern Imagine

Giorgia Meloni, cel mai probabil următorul prim-ministrul al Italiei, se confruntă cu o luptă pentru putere în interiorul alianței partidelor de dreapta pe care o conduce și care amenință să îi dea peste cap încercările de a forma un nou guvern, scrie Politico.

Problemele au izbucnit joi în privința numirii colegului ei de partid, Ignazio La Russa – un colecționar de suveniruri fasciste – în poziția de președinte al senatului italian.

Cei mai mulți parlamentari au votat în favoarea lui La Russa, cu excepția unui grup de seamă: partidul de centru-dreapta al lui Silvio Berlusconi, care ar trebui să fie de partea lui Meloni.

Disputa ridică semne de întrebări despre longevitatea alianței electorale pe care Meloni a format-o cu Berlusconi și Matteo Salvini, liderul partidul anti-imigranți Liga.

Alianța de dreapta al lui Meloni a primit în total 44% din voturi în alegerile desfășurate pe 25 septembrie, destul pentru a forma o majoritate parlamentară. Cei trei lideri, însă, nu s-au mai înțeles apoi cu privire la împărțirea portofoliilor ministeriale ale viitorului guvern.

Partidul post-fascist Fratelli d'Italia, condus de Meloni, a câştigat 26% din voturi, iar pentru a dispune de o majoritate absolută în parlament a avut nevoie de cei doi parteneri de coaliţie, Liga lui Salvini şi Forza Italia lui Berlusconi.

Înaintea votului, Silvio Berlusconi, revenit în senat după ce fusese exclus în 2013 în urma unei condamnări de neeligibilitate și cu o expresie furioasă, a lovit cu pumnul în pupitru în timpul unei discuţii aprinse cu Ignazio La Russa.

Într-un comunicat dat publicităţii după vot, miliardarul în vârstă de 86 de ani, al cărui partid a obţinut la alegeri 8%, lăsa să se înţeleagă că membrii coaliţiei continuă să se certe cu privire la alocarea ministerelor, potrivit Agerpres.

Berlusconi şi-a exprimat „o nelinişte profundă faţă de vetourile din ultimele zile cu privire la formarea guvernului” şi a solicitat „o colaborare loială şi eficientă cu celelalte forţe ale majorităţii pentru a oferi rapid ţării un guvern”.

Camera deputaţilor trebuie să îşi aleagă preşedintele până vineri cel târziu, după eşecul a trei scrutinuri organizate joi. Matteo Salvini, al cărui partid a obţinut 9% din voturile italienilor, l-a propus pe Lorenzo Fontana, un catolic tradiţionalist, fost ministru pentru afaceri europene.

Odată aleşi, preşedinţii celor două camere se vor întâlni cu preşedintele ţării, Sergio Mattarella, în cadrul consultărilor instituţionale pe care şeful statului trebuie să le organizeze înaintea numirii premierului.

La finalul acestor consultări, Matterella ar urma cel mai probabil să încredinţeze sarcina de a forma guvernul Giorgiei Meloni, care ar deveni astfel prima femeie din istoria Italiei care ar ocupa funcţia de premier.

„Suntem pregătiţi, nu vă faceţi griji!” a declarat joi reporterilor Giorgia Meloni, care a păstrat un profil scăzut de când a câştigat alegerile, comunicând în special prin intermediul reţelelor de socializare.

Deşi Meloni a fost ministru al tineretului în executivul condus de Silvio Berlusconi în perioada 2008 – 2011, partidul său, Fratelli d'Italia, care a obţinut doar 4% la alegerile legislative din 2018, nu are experienţă guvernamentală.

Meloni a declarat joi seara că Giancarlo Giorgetti, membru în conducerea Ligii şi în prezent ministru al dezvoltării economice, „ar fi un excelent ministru al economiei”.

Numele ministrului economiei era aşteptat în mod special în condiţiile în care cea de-a treia economie a zonei euro se scufundă într-o datorie care reprezintă 150% din PIB. FMI a anunţat săptămâna aceasta că Italia ar urma să intre în recesiune în 2023 şi să înregistreze o scădere cu 0,2% a PIB-ului.

În mijlocul acestui nou scandal, două evenimente simbolice s-au petrecut joi în parlamentul italian.

O supraviețuitoare a Holocaustului în vârstă de 92 de ani a prezidat prima sesiune a senatului în luna „ce marchează centenarul Marşului asupra Romei, care a fost începutul dictaturii fasciste”.

Un deputat de origine ivoriană, Aboubakar Soumahoro, a fost învestit în parlament – acesta a purtat cizme de cauciuc pline de noroi în semn de respect față de muncitorii agricoli străini exploataţi în Italia, uneori până la moarte.

O serie de "cutremure" minore înregistrate pe insula daneză Bornholm din Marea Baltică i-a nedumerit pe oamenii de ştiinţă, care spun acum că de fapt au fost vorba de trepidații cauzate de "unde de presiune acustică provenite dintr-o sursă necunoscută", scrie The Guardian.

Economie 2023-05-16 08:59:40

Trupele Moscovei au înregistrat pierderi grele în ultimele trei zile în regiunea Donbas din Ucraina: un batalion al armatei ruse şi-a pierdut aproape în întregime toate blindatele din dotare, după trei încercări eşuate de forţare a râului Severski Doneţ din Lugansk, cu scopul de a încercui trupele Kievului din zona oraşului Severodoneţk, a declarat pentru BBC un oficial al armatei ucrainene.

Economie 2022-05-14 15:59:55

Fâșia Gaza se confruntă cu o criză „iminentă” de sănătate publică din cauza faptului că regiunea rămâne fără apă, a avertizat luni Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează CNN.

Economie 2023-10-16 21:25:56

Un bărbat a murit în miercuri dimineață după ce a fost lovit de un tramvai din Timișoara. Circulația a 4 tramvaie este blocată în urma accidentului de pe o stradă din oraș. Pietonul s-ar fi prins de tramvaiul aflat în mers, apoi s-ar fi dezechilibrat, iar ulterior acesta a căzut pe șine. Polițiștii fac cercetări pentru a-l identifica pe bărbatul mort și au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Economie 2023-03-22 08:26:48

Proprietarul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a înregistrat o societate cu răspundere limitată, „Concord Management and Consulting”, în Belarus, potrivit Registrului de stat unificat al persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali publicat de Ministerul Justiţiei din Belarus, relatează Interfax, citată de News.ro.

Economie 2023-07-22 16:48:36

Discuţiile dintre înalţi oficiali ruşi şi americani, programate pentru marţi la Riad, în Arabia Saudită, urmăresc „restabilirea" relaţiilor dintre Moscova şi Washington, în special „posibile negocieri privind Ucraina", precum şi un posibil summit între preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Donald Trump, a anunţat luni Kremlinul.

Economie 2025-02-17 13:33:06

Statele Unite deţin informaţii potrivit cărora armata rusă execută soldaţii care nu respectă ordinele în războiul din Ucraina, a anunţat joi Casa Albă, relatează Reuters şi AFP.

Economie 2023-10-26 22:51:58

Noi descoperiri făcute în urma studierii creierului și a experiențelor aproape de moarte arată că granița dintre viață și moarte ar putea fi mult mai neclară decât se credea până acum, relatează The Guardian.

Economie 2024-04-03 15:37:39