• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-13 14:20:05
  • Sursa:
Benzina a ajuns mai ieftina decat apa in Cuba, pentru cei care au dolari Imagine

Benzina vândută în Cuba, deja una dintre cele mai ieftine din lume, devine şi mai ieftină de la o zi la alta pentru cei care au dolari, în contextul în care moneda locală (peso) continuă să se deprecieze în raport cu dolarul american, transmite Reuters.

Benzina cu cifra octanică 94 se vinde în Cuba cu 30 de pesos, sau 11 cenţi litrul, la actualul curs de schimb de pe piaţa neagră, acesta fiind unul din cele mai mici preţuri din lume, potrivit portalului online GlobalPetrolPrices.com.

Comparativ, o sticlă obişnuită de apă de o jumătate de litru se vinde în Cuba cu un preţ cuprins între 100 şi 200 de pesos, de peste zece ori mai mult decât preţul unei cantităţi similare de benzină.

Cuba subvenţionează benzina de mai multe decenii, încă de la începutul revoluţiei fostului lider Fidel Castro.

În paralel, cursul de schimb al dolarului, pe care cubanezii îl obţin prin remitenţe sau din turism, a urcat de la 170 de pesos în urmă cu un an, până la 270 pesos pentru un dolar, marţi, pe piaţa neagră. Această depreciere oferă celor care au dolari o putere de cumpărare mult mai mare pentru produse precum carburanţii, care se vând în pesos, scrie Agerpres.

Însă pentru un cubanez care nu are decât pesos, un plin obişnuit de benzină costă mai mult de jumătate din salariul minim lunar, care este de 2.100 de pesos.

Moneda cubaneză a început un declin accentuat în 2021, după ce guvernul a adoptat o reformă monetară care a pus capăt sistemului cu două monede, dând naştere unei pieţe negre de schimb valutar care a contribuit la explozia preţurilor.

"Situaţia este una paradoxală. Pe de o parte, politicile statului încearcă să menţină un minim de coeziune socială. Pe de altă parte, tocmai politicile monetare ale statului duc la această adâncire a inegalităţii", spune Bert Hoffmann, expert pe America Latină la Institutul german pentru studii globale (GIGA).

Cuba importă cea mai mare parte a ţiţeiului din Mexic şi Venezuela, iar preţurile sale reduse la benzină sunt devansate doar de cele din ţări precum Iran, Libia şi Venezuela, care au rezerve semnificative de petrol.

Yadira Carricarte, o cubaneză care trăieşte în Italia, şi care recent şi-a vizitat familia din Havana, a fost surprinsă să vadă care este preţul benzinei când a făcut plinul maşinii sale compacte pe care a închiriat-o. "Cu trei euro pot să fac plinul. Preţul ar trebui să fie mult mai mare", a spus Yadira Carricarte.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat vineri că România îşi leagă speranţele de aderare la Spaţiul Schengen de preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene, pe care o va prelua de la Suedia în luna iulie. Bode spune că după vizita ministrului austriac de interne, Karner a fost convins „că România este pe deplin pregătită să adere la spaţiul Schengen”. Ministrul austriac declarase că „mai este cale lungă” pentru ca România să fie membru Schengen.

Economie 2023-04-28 14:08:57

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care locuiesc sau călătoresc în oraşul Istanbul că, în această perioadă, există un risc ridicat de insecuritate, ce vizează lăcaşuri de cult şi reprezentanţe diplomatice ale unor state membre UE din zonele Beyoglu, Galata, Taksim şi Istiklal.

Economie 2023-02-02 10:13:54

Procurorii DNA au anunțat miercuri începerea urmăririi penale a unui om de afaceri, administrator de firmă, acuzat de dare de mită. G4Media scrie că e vorba despre Gabriel Bădălău, fiul fostului baron PSD Nicolae Bădălău, arestat preventiv și el într-un dosar DNA la finalul anului trecut. 

Economie 2023-03-22 16:47:29

Avertisment extrem de la oamenii de știință. Un fenomen definit drept „ciudat” de experții NASA are loc pe Pământ și poate lovi oricând lumea, mai ales sateliții de comunicații. Este vorba despre o anomalie care se dezvoltă în prezent, numită South Atlantic Anomaly, potrivit Science Alert. Oamenii de știință spun că fenomenul se dezvoltă în câmpul magnetic al Pământului. Experții spun că aceasta se întinde pe o zonă gigantică, între America de Sud și sud-vestul Africii.

Economie 2024-10-17 08:46:43

Statele Unite iau în considerare posibilitatea de a trimite în Ucraina echipamente de apărare aeriană HAWK, aflate în depozite, pentru a ajuta Kievul să se apere împotriva atacurilor ruseşti cu drone şi rachete de croazieră, au declarat doi oficiali americani marţi pentru Reuters.

Economie 2022-10-25 17:46:33

Primarul ales al Ploieştiului, Mihai Poliţeanu, susţine că oraşul seamănă în acest moment cu Napoli din cauza gunoaielor care “realmente se revarsă”. De la începutul anului, în Ploiești, sunt probleme cu ridicarea deșeurilor din cauza datoriilor către firma care administrează rampa de gunoi.

Economie 2024-07-27 14:54:15

Preţurile ridicate la energie, care-i afectează pe europeni, trebuie rezolvate la nivelul UE, a afirmat, luni, premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, relatează Reuters. Vineri, Petr Fiala anunța că Cehia va convoca o reuniune de urgenţă a miniştrilor Energiei din UE, după explozia prețurilor la gazele naturale.

Economie 2022-08-29 15:31:41

Un om al străzii care trăiește în Sibiu a câștigat duminică la jocurile de noroc peste 2.500 de lei, însă la scurt timp a fost răpit de trei bărbați, care l-au jefuit, potrivit publicației locale Turnul Sfatului.

Economie 2023-01-30 22:34:27