• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-15 11:02:11
  • Sursa:
Benone, Ramniceanu si Diamant, cele mai cultivate soiuri de usturoi in judetul Buzau Imagine

Cei mai mulți fermieri care s-au înscris în programul de susținere a producției de usturoi sunt din județul Buzău, iar soiurile cele mai cultivate sunt Benone, Râmniceanu și Diamant, informează Agerpres.

Aproximativ 200 de fermieri s-au înscris în programul de susţinere a producţiei de usturoi, cu peste 500 de hectare cultivate, plasând judeţul pe locul I naţional, a transmis, vineri, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Buzău.

Potrivit proiectului derulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), producţia minimă pe care trebuie să o obţină cultivatorii de usturoi este de 3 kg/10 mp de pe o suprafaţă de minim 3.000 de mp. Cantitatea trebuie valorificată până la data de 21 noiembrie. Cel mai mare bazin de producători, potrivit DAJ, este la Buzău.

"Judeţul Buzău se plasează pe locul I în ceea ce priveşte numărul de beneficiari ai programului de susţinere pentru producţia de usturoi şi suprafaţa cultivată. Sunt peste 500 de hectare cultivate cu usturoi şi 198 de fermieri înregistraţi care au aplicat pentru acest program.”, spune directorul DAJ, Cosmin Florea.

Acesta precizează pentru sursa citată și că „numărul celor care au ales să investească în această cultură a crescut de la an la an. Ajutorul este în cuantum de 3.000 de euro pe hectar. Piaţa pentru usturoiul buzoian este din ce în ce mai mare, usturoiul din această zonă se vinde în toată ţara".

Conform specialiştilor din agricultură, cultura de usturoi în judeţul Buzău este una de tradiţie, iar cercetările din ultimii ani au dus la descoperirea de noi soiuri sau resuscitarea unora mai vechi.

"Suntem pe primul loc pentru că suntem într-un bazin legumicol cu tradiţie în cultura usturoiului şi în special în zona Râmnicu Sărat, Valea Râmnicului, Râmnicelu, Rubla. Tradiţia cultivării s-a format şi datorită solului care oferă condiţii bune pentru usturoi, pentru că această specie este pretenţioasă la sol. Suferă foarte mult datorită unui dăunător de sol care provoacă pagube mari şi atunci solurile acestea de pe albia râului Buzău şi din Valea Râmnicului sunt soluri uşoare, cu drenaj bun şi nu permit dezvoltarea acestui dăunător, nematod de sol.”, spune directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, Costel Vînătoru.

Dependența de importuri de usturoi, l-a determinat pe Costel Vînătoru să caute soluții alături de echipa sa:

“Văzând că, practic, noi eram dependenţi de importurile de usturoi, eu cu colectivul pe care îl coordonez, de mai bine de 15 ani am luat în studiu varietăţile de usturoi din ţară şi ne-am oprit la cel Râmnic pentru că era în pericol să dispară. Am reuşit să obţinem mai multe soiuri, avem soiul Benone care ocupă suprafaţa cea mai mare, avem Râmniceanu şi Diamant", a mai precizat directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău.

Imagini greu de privit surprinse pe o stradă din Buzău. Un pacient a fugit din Spitalul Județean de Urgență Buzău, îmbrăcat doar cu o bluză, cu scutec pentru adulți și o sondă urinară atașată. El le-a spus medicilor că a plecat să-și cumpere țigări. 

Economie 2023-08-11 08:50:39

Autoritățile din regiunea separatistă a Republicii Moldova, Transnistria, ar trebui să accepte ofertele alternative de aprovizionare cu energie, a transmis Comisia Europeană, în timp ce tensiunile politice cresc după decizia Rusiei de a-și întrerupe fluxul de gaze naturale, scrie Politico.

Economie 2025-01-07 10:16:51

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod portocaliu de ninsori viscolite şi strat consistent de zăpadă care vizează, pe tot parcursul zilei de joi, judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi şi zona de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Mureş. 

Economie 2023-04-06 11:31:51

Un profesor de 62 de ani din Bucureşti este cercetat pentru viol, fiind acuzat că ar avea o relaţie cu o elevă, încă de când aceasta avea 17 ani. Poliţiştii au fost sesizaţi de către directorul instituţiei de învăţământ, după ce imagini cu eleva şi profesorul au apărut pe o reţea socială, relatează News.ro.

Economie 2024-04-12 16:00:25

Într-o peșteră din Siberia, care a fost tezaur arheologic, a fost descoperit un canin de elan, găurit și folosit ca pandantiv, realizat în urmă cu aproximativ 20.000 de ani, scrie Reuters.

Economie 2023-05-03 19:48:05

Ambasadorul rus în Republica Centrafricană a declarat într-un interviu publicat vineri că 1.890 de „instructori ruşi” sunt prezenţi în această ţară, unde este activ grupul de mercenari Wagner, relatează Reuters.

Economie 2023-02-03 10:59:42

Duminica Floriilor pică în 2024 pe data de 28 aprilie. Sărbătoarea, cunoscută sub denumirea de Florii, marchează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de credincioşi care ţineau în mâini ramuri de măslin şi de finic. Tot în această zi sunt sărbătoriți cei care poartă nume de flori. De asemenea, în Duminica Floriilor credincioșii ortodocși urmează mai multe tradiții și obiceiuri.

Economie 2024-04-28 07:00:12

Singura șansă ca președintele rus Vladimir Putin să fie „eliminat” este ca serviciile speciale occidentale să își asume o operațiune similară cu cea prin care a fost eliminat teroristul Osama bin Laden, a declarat fostul vicepremier al Rusiei, Alfred Koh.

Economie 2022-10-18 11:58:58