• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-26 10:46:09
  • Sursa:
„Belmondo de Arad”, un cunoscut interlop local, a fost gasit mort in locuinta sa. Ce spune Politia Imagine

Un cunoscut interlop din Arad a fost găsit mort în apartamentul în care locuia, pe strada Cocorilor din municipiu, chiar în ziua în care ar fi împlinit 48 de ani, informează Agerpres.

Marius Datcu era cunoscut ca „Belmondo de Arad” şi în trecut a făcut parte dintr-o grupare infracţională destructurată de poliţişti şi procurori. El fusese condamnat în 2009 la opt ani de închisoare pentru şantaj şi ameninţare, iar într-un alt dosar a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru conducerea unui autoturism fără a deţine permis. În urma încarcerării, a fost eliberat după şapte ani.

Joi seară, pompierii arădeni au intrat în apartamentul bărbatului însoţiţi de poliţişti, după ce fratele lui Marius Datcu a sunat la 112 pentru că nu reuşea să-l contacteze telefonic de câteva zile. Cadavrul a fost găsit în locuinţă, la prima vedere fără urme de violenţă pe corp.

„Am intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare în jurul orei 22,30 pentru a facilita accesul către victimă. A fost o intervenţie de deblocare uşă, iar bărbatul a fost găsit decedat în locuinţă”, a declarat vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Ruxandra Klein.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a precizat că s-a dispus efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cauza decesului, „urmând ca, funcţie de concluziile medico-legale, să fie luate măsurile legale”.

Potrivit datelor preliminare ale Comisie Electorale din Canada, peste două milioane de canadieni au votat vineri, în prima zi de scrutin anticipat, ceea ce reprezintă o creştere de 36% faţă de aceeaşi zi a alegerilor parlamentare din 2021. Sondajele arată că liberalii au aproximativ 44% din voturi, iar conservatorii 38%. În luna martie, noul premier canadian, liberalul Mark Carney a anunțat că declanșeză alegeri legislative anticipate.

Economie 2025-04-20 12:58:43

Donald Trump susține că lumea va ajunge la un al treilea război mondial, dacă Statele Unite nu vor cere imediat negocieri între Rusia și Ucraina. Fostul președinte american a acuzat indirect administrația Biden pentru modul în care gestionează problema.

Economie 2022-10-10 13:57:30

Ministrul Rus de Externe Serghei Lavrov, care va participa la discuțiile cu oficialii ameriani din Arabia Saudită, marți, a sugerat că nu vede vreun rol pe care Europa să-l aibă în negocierile de pace pentru încheierea războiului din Ucraina.

Economie 2025-02-18 10:26:04

"Absolut toate" pensiile care depăşesc cuantumul veniturilor încasate în timpul activităţii vor fi recalculate, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Economie 2023-03-02 08:56:56

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a fost pus sub control judiciar și are de plătit o cauțiune de 600.000 de lei până luni. În caz contrar, procurorii vor cere arestarea lui preventivă, potrivit informațiilor Digi24. Oprea este acuzat de luare de mită.

Economie 2025-01-23 22:33:48

Planul de pace al lui Donald Trump ar propune ca Ucraina să renunțe la teritoriile ocupate deja de Rusia, scrie Reuters, care analizează propunerile avansate de consilierii președintelui ales al SUA, cu privire la planul de pace pentru Ucraina. Aceștia sugerează acordarea Rusiei a unei părți semnificative din teritoriul ucrainean capturat ca urmare a agresiunii militare.

Economie 2024-12-04 18:40:23

Fără ploi, râurile din România riscă să dispară. În județul Dolj, nivelul Jiului scade cu până la 7 centimetri pe zi. În unele locuri, în albie abia se mai vede un fir de apă.

Economie 2022-07-19 08:35:20

Kievul acuză Rusia de noi atrocități. Ucrainenii au descoperit sute de crime de război în zonele din Herson abandonate de forțele ruse, a anunțat președintele Volodimir Zelenski. Anchetatorii au găsit cadavre de soldați și de civili. Moscova a negat tot timpul că trupele ar viza în mod intenționat civilii, dar de la începutul războiului, în urma trupelor sale au fost găsite gropi comune cu sute de victime, la Bucha, Izium și Mariupol. Zelenski vizitează luni Hersonul eliberat.

Economie 2022-11-14 22:28:33