• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-21 21:52:25
  • Sursa:
Belgia a repatriat dintr-o tabara din nord-estul Siriei 16 copii de jihadisti si sase mame Imagine

Belgia a repatriat dintr-o tabără din nord-estul Siriei, aflată sub control kurd, 16 copii de jihadişti şi şase mame, toţi având cetăţenie belgiană, cu un avion al Ministerului Apărării care a aterizat în noaptea de luni spre marţi.

O sursă judiciară a confirmat AFP o informaţie oferită de mai multe mass-media belgiene, scrie Agerpres. 

Toţi copiii au vârste sub 12 ani şi au fost scoşi, alături de cele şase femei, din tabăra Al-Hol pentru a traversa graniţa cu Irakul înainte de a urca la bordul acestui avion belgian la Erbil (Irak), a subliniat aceeaşi sursă.

Potrivit radio-televiziunii francofone RTBF, cele şase mame au fost deja condamnate în Belgia, în special pentru participarea la activităţi ale unui grup terorist, şi au fost predate justiţiei imediat după sosire, în timp ce copiii urmau să fie supuşi unor examene medicale înainte de a fi încredinţaţi serviciilor de protecţie a copilului.

"În această noapte a avut loc ultima fază a unei operaţiuni destinate repatrierii din Siria a 16 copii belgieni însoţiţi de mame cu cetăţenie belgiană", a indicat parchetul federal belgian într-un comunicat.

"Avionul Ministerului Apărării a aterizat în această noapte la ora 01:30", a adăugat parchetul, care a anunţat organizarea unei conferinţe de presă marţi dimineaţa la Bruxelles pentru mai multe detalii.

Este vorba despre principala operaţiune de acest gen organizată vreodată de Belgia după căderea grupării Stat Islamic (SI) în 2019, care a condus la arestarea a sute de femei şi copii de toate naţionalităţile plasaţi în detenţie în tabere controlate de forţele kurde.

În martie 2021, a doua zi după ce serviciile antiteroriste au dat undă verde, premierul belgian Alexander De Croo a promis că va "face totul" pentru a repatria din aceste tabere copiii sub 12 ani a căror filiaţie belgiană este dovedită.

OCAM, organizaţia belgiană de coordonare pentru analiza ameninţării teroriste, a estimat că mamele şi copiii care au rămas în aceste tabere au nevoie de "monitorizare permanentă", ceea ce este "mult mai uşor" de asigurat pe teritoriul belgian.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a explicat, că proiectul de lege privind măsurile pentru consolidarea combaterii evaziunii fiscale adoptat, marţi de Camera Deputaţilor, nu prevede nicio dezincriminare a faptelor şi „nu scapă nimeni de închisoare”. „În proiectul meu şi al domnului preşedinte Nicolae Ciucă, nu ştiu dacă dumneavoastră ştiaţi, dar m-aş fi aşteptat ca presa să facă la momentul respectiv totuşi un caz din asta, DIICOT şi DNA nu mai aveau competenţe. DIICOT, care se ocupă de crimă organizată şi de grup infracţional organizat. Noi am introdus acele competenţe”, a mai precizat şeful Guvernului.

Economie 2023-12-20 20:15:54

Directorul Poștei Române lansează un apel la calm către românii care își vor achita de luni, 20 februarie, facturile cu cardul de energie. Valentin Ștefan le cere beneficiarilor să nu se înghesuie la oficiile poștale.

Economie 2023-02-18 08:00:55

Ministerul Sănătății transmite, joi, într-un comunicat de presă, că proiectul de construcție a Spitalului Județean de Urgență Bistrița prinde contur, investiția valorând 400 de milioane de lei, fiind finanțată din PNRR. 

Economie 2023-09-07 14:01:31

Un presupus atacator palestinian a împuşcat mortal sâmbătă doi israelieni în Cisiordania ocupată, o zonă extrem de tensionată care a cunoscut o escaladare a violenţelor în ultimele luni, relatează Reuters şi AFP.

Economie 2023-08-19 21:28:28

Donald Trump a exclus într-un interviu difuzat duminică să candideze la prezidenţialele americane din 2028, în cazul în care va fi învins la alegerile din noiembrie. Sondajele continuă să o favorizeze pe candidata democrată, care câştigă teren în faţa lui Trump.

Economie 2024-09-23 09:09:03

O fată de 18 ani dintr-o comună din Buzău s-a sinucis după ce s-a certat cu iubitul. Polițiștii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă.

Economie 2023-05-05 14:18:11

Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emannuel Macron sunt pregătiţi să lucreze, în anumite condiţii, cu grupările rebele siriene care l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad, se arată într-un comunicat al guvernului german după o convorbire telefonică între cei doi lideri, conform Reuters.

Economie 2024-12-10 11:54:19

Şase oferte au fost depuse pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj -Deva (secţiunile E şi D), în lungime de 9,13 km, a anunţat, luni ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Economie 2022-06-27 20:36:07