• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-17 23:27:54
  • Sursa:
Belarus restabileste controalele la granita cu Rusia, dupa 28 de ani. Masura i-ar putea viza pe rusii care fug de mobilizarea in armata Imagine

Belarus, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Rusiei, cu care are o formă de stat unional, a restabilit parţial controalele la graniţa cu vecinul său, a declarat miercuri ministrul belarus de externe, Serghei Aleinik. Este pentru prima dată în 28 de ani când sunt efectuate controale la graniţa de 1.239 de kilometri care desparte cele două state, informează Associated Press, preluată de news.ro.

Controalele efectuate de serviciul de frontieră din Belarus au început la 5 mai, dar autorităţile belaruse nu au comentat această evoluţie până miercuri.

Potrivit lui Aleinik, introducerea controalelor la frontieră are ca scop evitarea intrării în Belarus a cetăţenilor din ţări terţe, înainte de punerea în aplicare a unui acord interguvernamental privind recunoaşterea reciprocă a vizelor. Ministrul a precizat că verificările asupra persoanelor care trec graniţa dintre Belarus şi Rusia sunt efectuate de poliţiştii de frontieră belaruşi în strânsă cooperare cu omologii lor ruşi.

„Nu este vorba de un control propriu-zis, ci mai degrabă de monitorizarea situaţiei de la graniţă”, a declarat Aleinik, aflat la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său Serghei Lavrov.

Activiştii pentru drepturile omului consideră însă că verificările la frontieră vor viza bărbaţii ruşi care încearcă să evite mobilizarea în armata rusă.

Tot miercuri, ministrul rus pentru dezvoltare digitală, Maksut Şadaiev, a declarat că o bază de date unificată a persoanelor eligibile pentru serviciul militar ar urma să fie pusă în funcţiune la timp pentru recrutarea din toamnă, împreună cu introducerea citaţiilor electronice. Conform noii legislaţii ruseşti, promulgate luna trecută, orice persoană căreia i se trimite o citaţie electronică nu are voie să părăsească ţara înainte de a se prezenta la un birou de înrolare.

Mii de ruşi au fugit în Belarus pentru a scăpa de mobilizare şi de persecuţiile din Rusia după începerea războiului din Ucraina în februarie 2022. Într-un astfel de caz, Aleksei Moskaliov, un bărbat care a fost condamnat la doi ani de închisoare după ce fiica sa a desenat un desen „anti-război” la şcoală, a fugit din Rusia în Belarus. El a fost reţinut însă la Minsk, în martie, şi ulterior extrădat în Rusia.

„Preşedintele belarus Aleksandr) Lukaşenko răspunde la orice ameninţare, inclusiv la sabotaj, cu un control sporit, ceea ce este benefic şi pentru Rusia, care încearcă să limiteze posibilitatea de a părăsi ţara pentru cei care încearcă să evite mobilizarea şi participarea la războiul cu Ucraina”” a comentat Pavel Sapelko, de la centrul belarus pentru drepturile omului Viasna.

În 1995, toate controalele la graniţa dintre Rusia şi Belarus au fost eliminate. Rusia şi Belarus au un acord de alianţă în baza căruia Kremlinul subvenţionează economia belarusă, prin intermediul unor împrumuturi şi al unor reduceri de preţ pentru petrol şi gaze. Rusia s-a folosit de teritoriul Belarusului pentru a masa trupe şi armament cu care apoi a invadat Ucraina.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat vineri crearea unui Consiliu Naţional pentru Energie (NEC), a cărui misiune va fi să „supravegheze calea către dominaţia energetică a Statelor Unite”, informează Agerpres.

Economie 2024-11-16 11:21:25

Deja populara ciocolată Dubai ar putea fi detronată de o nouă rețetă: ciocolata umplută cu colivă. Ciocoliva, așa cum a fost denumită de doi prieteni care o prepară în restaurantul lor din Scoția, a apărut din dorința lor de a schimba trendul apărut în Dubai, cu unul care să aibă influențe de acasă, din România. În final, spun aceștia, vânzările au explodat, chiar dacă o parte dintre clienți nici măcar nu știau ce este aceea colivă.

Economie 2024-10-16 19:10:39

Autoritatea pentru Concurență Economică (GVH) din Ungaria efectuează o investigație sectoriale accelerată cu privire la datoria în curs pe care ar înregistra-o agenția olandeză de turism Booking.com față de furnizorii ungari de cazare, relatează hirado.hu. De asemenea, Agenţia Ungară de Turism a lansat un serviciu de asistenţă juridică pentru cei afectaţi.

Economie 2023-08-17 10:39:13

Președintele francez își sporește prezența pe rețelele sociale, o abordare care l-a poziționat drept cel mai important influencer/lider al UE pentru un public nativ de internet din Franța și nu numai, propulsându-se în fruntea conducerii Europei în aceste vremuri cruciale, potrivit unei analize Euronews.

Economie 2025-03-02 07:00:13

Autorităţile din Kazahstan vor acorda României tot sprijinul pentru securizarea aprovizionării cu petrol şi produse derivate, a scris, vineri, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu, aflat în Kazahstan.

Economie 2022-10-07 11:37:36

Astronauții pierd în doar câteva luni petrecute în spațiu masa osoasă pe care ar pierde-o în câteva zeci de ani pe Pământ, demonstrează un nou studiu publicat în jurnalul Scientific Reports, potrivit The Guardian. Cu cât şederea pe orbită este mai lungă, cu atât sistemul osos este mai deteriorat, spun cercetătorii, care atrag atenția că această descoperire ar putea fi „o mare îngrijorare” pentru viitoarele misiuni pe Marte.

Economie 2022-07-03 15:04:50

Miniştrii Energiei din UE vor discuta opţiunile pentru a ţine sub control creşterea preţurilor, inclusiv o plafonare a preţului gazului şi linii de credit de urgenţă pentru operatorii prezenţi pe piaţa energiei, se arată într-un document elaborat de Republica Cehă, ţara care asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, potrivit Reuters.

Economie 2022-09-05 11:09:05

O femeie a murit după ce a fost mușcată de câini în timp ce făcea jogging, în sectorul 6 din București. În urmă cu un an, ea a mai fost atacată de câini tot în aceeași zonă, tot în timp ce alerga. Atunci a ajuns la spital. Ancheta declanșată atunci nu a ajuns la nicio concluzie. Oamenii din zonă spun că au trimis sesizări la Primăria sectorului 6 și la Protecția Animalelor cu privire la câinii periculoși. La rândul său, Primăria Sector 6 susține că Poliţia Locală de sector nu a primit sesizări în acest sens și că singura instituție care trebuie să monitorizeze și să strângă câinii maidanezi din București este Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Capitalei.

Economie 2023-01-21 17:03:35