• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-24 15:26:50
  • Sursa:
Bebelus de 5 luni si bunica lui, luati de ape in urma inundatiilor din Toscana. Restul familiei a reusit sa se refugieze pe acoperis Imagine

Un bebeluş de 5 luni şi bunica lui au fost daţi dispăruţi în urma inundaţiilor şi ploilor torenţiale care au lovit luni seară regiunea Toscana din centrul Italiei, au anunţat pompierii, transmite marţi agenţia EFE și Agerpres.

Cei doi au fost măturaţi de apele umflate ale pârâului Sterza din zona Montecatini Val di Cecina, în provincia Pisa, în timp ce tatăl, mama şi bunicul bebeluşului au reuşit să se refugieze pe acoperişul casei, au declarat echipele de salvare care au intervenit, de asemenea, pentru salvarea mai multor turişti străini.

Preşedintele regiunii Toscana, Eugenio Giani, a informat prin intermediul reţelelor sociale cu privire la intemperiile care au lovit luni seară partea centrală a regiunii. "Două drumuri din Castagneto Carducci sunt întrerupte din cauza unor probleme la podul peste şanţul Bolgheri. Unele drumuri din apropierea pârâului Sterza sunt închise circulaţiei. Tehnicienii Enel lucrează pentru a-i reconecta pe cei aproximativ 700 de utilizatori rămaşi fără electricitate", a declarat oficialul.

Primarul din Castagneto Carducci, Sandra Scarpellini, a solicitat locuitorilor să nu îşi părăsească gospodăriile în contextul celor mai abundente ploi înregistrate după anul 1928.

Operaţiuni de salvare a persoanelor aflate în situaţii periculoase au fost efectuate, de asemenea, în provinciile Florenţa, Lucca şi Massa-Carrara.

Ploile torenţiale au afectat luni valea Padului, în Toscana, Umbria, Lazio şi Campania, în timp ce marţi intemperiile s-au deplasat spre est, afectând din nou nord-estul dar şi Lombardia.

Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost confirmat indirect de Kremlin, chiar în timpul unei conferințe de presă a purtătoarei de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Aceasta a fost sunată la telefon în timp ce răspundea întrebărilor ziariștilor ruși. Convorbirea telefonică, care a durat circa 20 de secunde, a putut fi auzită de toată lumea, deoarece Zaharova a uitat să-și închidă microfonul de la pupitru.

Economie 2024-11-21 20:35:19

Un fermier palestinian a descoperit un mozaic bizantin în timp ce încerca să planteze un măslin pe terenul său din Gaza, informează BBC.

Economie 2022-09-19 14:32:47

Liderii Uniunii Europene sunt pregătiţi pentru un tur de forţă cu Ungaria la summitul extraordinar ce are loc, joi, la Bruxelles, unde ei se întrunesc pentru a lua o decizie cu privire la ajutorul economic al blocului european pentru Ucraina.

Economie 2024-02-01 13:04:51

Autorul unui accident de circulație cu victime nu poate fi condamnat pentru infracțiunea de „omor”, se arată în motivarea deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat condamnarea definitivă din cazul Mario Iorgulescu și a dispus rejudecarea procesului. Pentru „ucidere din culpă”, infracțiunea pentru care va fi judecat, Iorgulescu riscă între 2 și 7 ani de închisoare. 

Economie 2024-09-20 15:22:30

Hamas și-a propus să șteargă ani întregi de eforturi americane pentru a aduce pacea în Orientul Mijlociu. Iar strategia teroriștilor pare să funcționeze, în contextul noului conflict, care a blocat dialogul dintre Arabia Saudită și Israel, state ce se pregăteau să semneze un acord pentru normalizarea relațiilor. Tensiunile mocnite din regiune au luat amploare la începutul lunii octombrie, când problema palestiniană, ignorată de Israel, dar și de statele arabe care au încheiat acorduri cu Ierusalimul, a revenit pe agenda publică, odată cu războiul care a declanșat ample mișcări de stradă în occident și în spațiul islamic, transmite businessinsider.

Economie 2023-11-09 10:57:50

Un bebeluş a murit şi 23 de persoane sunt date dispărute după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a răsturnat când a lovit un hipopotam pe un râu din sudul statului Malawi, a anunţat marţi poliţia locală, potrivit Agerpres.

Economie 2023-05-16 17:56:38

Un tribunal din Islamabad a suspendat marţi sentinţa primită de fostul premier pakistanez Imran Khan. Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru corupţie. Instanța a acceptat cererea avocaților pentru suspendarea pedepsei, a declarat unul dintre avocaţii săi citat de AFP, relatează Agerpres.

Economie 2023-08-29 13:23:04

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că prețul la combustibil este „stabil” și  „nu mai crește, dimpotrivă, a scăzut”.

Economie 2022-06-28 11:37:41