• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-04 14:22:57
  • Sursa:
Batran din Galati, retinut dupa ce a impins pe scari o femeie care cobora cu bebelusul in carucior. Copilul a ajuns la spital Imagine

Un bărbat în vârstă de 81 de ani din Galaţi, preşedinte al unei asociaţii de proprietari, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a împins pe scările unui bloc o femeie în timp ce aceasta cobora cu bebeluşul său în vârstă de opt luni, aflat într-un cărucior. Copilul s-a lovit la cap și a fost dus de urgență la spital.

La data de 2 octombrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la un incident care s-a petrecut în scara unui bloc din municipiul Galați.

„În fapt, în cursul după-amiezii de 2 octombrie 2024, pe fondul unor discuţii în contradictoriu purtate în scara unui bloc din municipiul Galaţi, între o femeie în vârstă de 27 de ani, din aceeaşi localitate, care era împreună cu fiul său de opt luni, aflat într-un cărucior, şi un bărbat de 81 de ani, preşedintele asociaţiei de proprietari şi locatar al blocului respectiv, acesta din urmă ar fi devenit agresiv şi ar fi împins-o pe femeie, în timp ce aceasta încerca să coboare treptele din faţa blocului, cu căruciorul. Ca urmare a loviturii, femeia s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut cu căruciorul, iar în cădere, bebeluşul s-ar fi rănit”, se arată într-un comunicat de presă remis vineri de IPJ Brăila, a transmis Agerpres.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Galaţi au luat joi, 3 octombrie, măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul în vârstă de 81 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, iar vineri acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea luării unei măsuri preventive.

Vladimir Putin e lucid și perfect conștient de dezastrul pe care îl provoacă Ucrainei, dar el nu este un mare maestru de șah geopolitic, care controlează lumea. Incapabil să înțeleagă secolul în care trăiește, el este influențat de propriile prejudecăți și își distruge propriul sistem, spune, într-un interviu pentru Digi24, istoricul Mark Galeotti, unul dintre cei mai buni cunoscători ai spațiului ex-sovietic și ai regimului Putin. Expertul crede că războiul din Ucraina va mai continua cel puțin până anul viitor, iar septembrie va fi o lună-cheie. În ceea ce-i privește pe potențialii „moștenitori” ai lui Putin, aceștia vor urmări un singur obiectiv: banii.

Economie 2022-05-23 12:34:31

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, în direct la Digi 24, că decizia lui Nicușor Dan de a merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei a fost una inspirată.

Economie 2025-05-25 22:48:10

Rata anuală a inflaţiei în zona euro, care a atins în luna mai nivelul record de 8,1%, riscă să alimenteze psihologia inflaţionistă, a avertizat luni, la Londra, economistul-şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane, referindu-se la tendinţa consumatorilor şi a companiilor de a-şi ajusta obiceiurile, anticipând preţuri mai ridicate, transmite Reuters.

Economie 2022-06-21 11:03:45

Joe Biden a declarat că a renunțat la candidatura sa pentru a fi reales deoarece se temea că bătălia din interiorul partidului cu privire la candidatura sa ar fi o „distragere reală a atenției” pentru democrați și că cea mai mare prioritate a sa era să îl învingă pe Donald Trump în noiembrie, scrie BBC. De asemenea, preşedintele american susţine că predecesorul său la Casa Albă reprezintă un „pericol real pentru securitatea Americii” dacă va fi ales pe 5 noiembrie, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Economie 2024-08-12 00:45:04

Luptătorul de arte marţiale mixte Conor McGregor se întâlnește cu Donald Trump pentru a discuta despre „problema imigraţiei ilegale” din Irlanda. Sportivul în vârstă de 36 de ani a făcut câteva declarații în sala de presă a Casei Albe în timpul vizitei sale la Washington DC de Ziua Sfântului Patrick.

Economie 2025-03-17 20:45:59

TikTok a anunțat miercuri că fiecare utilizator sub 18 ani va avea în curând o limită de utilizare zilnică de o oră, în una dintre cele mai agresive măsuri luate până acum de o companie de social media pentru a împiedica adolescenții să petreacă prea mult timp în rețea, scrie CNN.

Economie 2023-03-01 21:33:43

Mariann Budde, episcopul de Washington, a făcut un apel direct la Donald Trump să „aibă milă” de comunitățile din întreaga țară vizate de politicile de imigrație și LGBTQ ale noii administrații, potrivit The Guardian.

Economie 2025-01-22 16:59:01

Președintele Senatului și liderul PNL Nicolae Ciucă a salutat, vineri, adoptarea de către Congresul SUA a proiectului de lege privind Strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre. „Este un succes al României și un moment important atât pentru regiunea noastră, care capătă mai multă relevanță pe plan internațional, cât și pentru relațiile transatlantice”, a scris acesta pe Facebook.

Economie 2023-12-15 09:45:16