• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-13 10:45:07
  • Sursa:
Bataie generala intr-un mall din Craiova: Un tanar injunghiat. Cei 6 scandalagii au fost arestati Imagine

Bătaie în toată regula într-un mall din Craiova. Două grupuri de bărbați s-au încăierat, vineri, în centrul comercial, din cauza unui conflict mai vechi. IPJ Olt a transmis că cei șase scandalagii au fost arestați.

Elena Alexandru, jurnalist Digi24: Cele șase persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Vorbim despre două grupări rivale care s-au întâlnit în centrul comercial, unde a pornit un întreg scandal.

Se pare că între cele două grupări a mai avut loc anterior un alt conflict.

Unul dintre scandalagii avea asupra lui o baionetă cu care a înjunghiat un alt tânăr implicat în bătaie.

Potrivit poliţiştilor, incidentul de vineri s-a produs pe fondul unui conflict preexistent, doi tineri cu vârstele de 22 și 33 de ani, din orașul Filiași, s-ar fi agresat reciproc cu alți patru tineri cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, toți din municipiul Craiova.

La fața locului au fost găsiți tinerii din orașul Filiași care au fost conduși la audieri, iar în urma probatoriului administrat, s-a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Ulterior, sâmbătă, polițiștii Sectiei 5 Poliție Craiova, cu sprijinul colegilor din cadrul Secției 6 Poliție Craiova i-au depistat pe cei patru tineri din municipiul Craiova, care se sustrăgeau cercetărilor, aceștia fiind conduși la audieri.

Partidul Social Democrat are cinci-şase variante pentru o nouă nominalizare la Ministerul Agriculturii, iar Petre Daea se numără printre cei propuşi de către membrii PSD, a declarat luni preşedintele partidului, Marcel Ciolacu.

Economie 2022-06-27 10:26:00

Un bărbat din Brăila, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce anchetatorii au stabilit că timp de patru luni și-ar fi violat nepoata de șase ani pe care o avea în grijă, relatează presa locală.

Economie 2023-04-12 17:08:18

Marea Britanie este a cincea țară care a întrerupt finanțarea agenției ONU pentru palestinieni, UNRWA, conform BBC.

Economie 2024-01-27 16:51:44

Deputatul Daniel Florea, fost primar al Sectorului 5, şi-a anunţat demisia din PSD, menţionând ca pe viitor îşi va desfăşura activitatea în calitate de parlamentar neafiliat.

Economie 2022-09-01 16:05:31

Membrii Guvernului, şeful Cancelariei prim-ministrului, secretarul general, secretarii generali adjuncţi, secretarii şi subsecretarii de stat, precum şi consilierii de stat vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, potrivit unei legi care aduce modificări Codului administrativ promulgată de președintele interimar Ilie Bolojan. Demnitarilor le este interzis și să solicite sau să accepte cadouri din partea persoanelor cu care colaborează în exercitarea mandatului.

Economie 2025-04-14 13:16:43

Vicecampioana olimpică Mihaela Cambei a cucerit trei medalii de aur la cat. 49 kg, duminică, în prima zi a Campionatelor Europene de haltere de la Chişinău (Rep. Moldova).

Economie 2025-04-13 22:36:03

Urșii polari sunt printre animalele cele mai afectate de schimbările climatice, iar experții susțin că specia ar putea dispărea în următorii zeci de ani, pe măsură ce banchiza din regiunea arctică se topește. Cu toate acestea, cercetătorii care participau la un studiu finanțat de NASA au descoperit o populație izolată de urși polari în sudul Groenlandei, care supraviețuiesc deși platformele de gheață lipsesc din zonă în cea mai mare parte din an, scrie The Guardian.

Economie 2022-06-17 12:16:51

Iranul susţine că a informat Statele Unite cu privire la intenţia sa de a efectua o operaţiune „limitată” împotriva Israelului, ca răspuns la atacul mortal lansat la începutul lunii aprilie asupra consulatului iranian din Damasc, atac care a fost pus pe seama Israelului.

Economie 2024-04-14 19:08:48