„Dorim foarte mult să jucăm cel puţin finala. Pentru că este important să o luăm pas cu pas, în meciul cu Piteşti ne dorim din tot sufletul victoria urmând să discutăm după aceea şi de meciul care urmează", spune Şerban Sere, managerul CSM Oradea.
Cu sacii în căruţă în acest sezon al Cupei României, sportivii orădeni sunt hotărâţi să se autodepăşească şi să aducă trofeul la Oradea.
„În acest moment, obiectivul nostru, cel puţin care vizează Cupa României este atins, adică am avut la începutul sezonului obiectiv calificarea în Final Four. Vom face tot ce depinde de noi ca să câştigăm această competiţie, fără doar şi poate", susţine Sere.
În cea de-a doua semifinală, campioana en titre CSU Ploieşti va întâlni, de la ora 19:45, Energia Rovinari.
reporter: Nicolae Mihalceaoperator: Ciprian Platona
