Energia a anulat rapid avantajul oaspeților și s-a distanțat confortabil până la finalul sfertului, când conducea cu 64-55.
CSM Oradea nu a mai avut puterea să revină, iar nervii au fost întinși la maximum. Cu mai puțin de două minute înainte de final, după o aruncare de trei puncte reușită de Karpelesz, Glyniadakis a acuzat o lovitură la nivelul feței și s-a repezit la Pantic, care a căzut pe parchet. În ajutorul pivotului orădenilor au sărit căpitanul Subotic, dar și ceilalți jucători ai oaspeților, iar încăierarea a devenit generală.
Spiritele s-au calmat după intervenția arbitrilor și antrenorilor. În urma incidentului, Subotic, Patic și Glyniadakis au fost eliminați, iar Aktas și Pașca au fost sancționați cu fault antisportiv.
În final, Energia s-a impus cu 89-74 și rămâne în cursa pentru calificarea în playoff.
preluare digisport.ro
