• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-13 19:52:29
  • Sursa:
Barbatul care l-a injunghiat pe Salman Rushdie a fost pus sub acuzare pentru tentativa de omor Imagine

Autorul atacului asupra scriitorului Salman Rushdie comis vineri în timpul unei conferinţe la New York, Hadi Matar, a fost pus sub acuzare sâmbătă pentru tentativă de omor, fără posibilitatea eliberării pe cauţiune, relatează Reuters.

Procurorul care se ocupă de caz, Jason Schmidt, şi agenţiile federale americane încearcă acum să înţeleagă planificarea şi pregătirea atacului, precum şi motivaţia suspectului în vârstă de 24 de ani, urmând să stabilească dacă vor fi formulate şi alte capete de acuzare împotriva acestuia, scrie Agerpres.

Scriitorul de origine indiană, în vârstă de 75 de ani şi care a trăit ani la rând ascunzându-se după ce Iranul l-a ameninţat în 1989 că-l va ucide în urma publicării cărţii ''Versetele Satanice'', a fost înjunghiat vineri în gât şi în piept în timp ce participa la New York la o conferinţă pe tema libertăţii artistice. Starea sa este gravă, fiind conectat la un ventilator şi nu poate vorbi.

Focuri de armă au putut fi auzite, noaptea trecută, în București, în sectorul 5. Poliția a intervenit imediat, iar mai multe persoane au fost duse la audieri.

Economie 2023-07-01 09:11:20

Designerul vestimentar Romanița Iovan a dezvăluit unul dintre cele mai dificile momente din viața ei după ce fostul soț, pilotul Adrian Iovan, a murit în accidentul aviatic din Munții Apuseni. „Nu înțeleg cum dintr-un avion plin de medici, nu a fost niciunul în stare să-l ajute pe tata”, sunt cuvintele pe care Albert, fiul Romaniței Iovan, i le-a spus mamei sale la doar 7 ani. Adrian Iovan a murit după ce avionul pe care îl pilota s-a prăbușit într-o zonă împădurită din Apuseni pe data de 20 ianuarie 2014.

Economie 2024-09-22 19:29:33

Armata rusă a revendicat luni capturarea oraşului Zalijne, situat în provincia Doneţk din estul Ucrainei, în timp ce-şi intensifică ofensiva în direcţia oraşului Toreţk aflat în imediata vecinătate a acestuia, iar autorităţile ucrainene au ordonat evacuarea familiilor cu copii din Pokrovsk şi din împrejurimile acestui oraş care se află la circa 60 de kilometri vest-sud-vest de Toreţk, dar în direcţia căruia trupele ruse atacă pe o axă separată şi s-au apropiat de zona sa metropolitană, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

Economie 2024-08-19 15:56:25

660 î. Hr. ZIUA DE NAȘTERE A JAPONIEIAceasta este data când, potrivit tradiției, împăratul Jimmu a fondat Japonia. Era descendent al zeiței Soarelui și al zeului Furtunilor. Împăratul Jimmu era înarmat cu un arc. A fost începutul unei dinastii care continuă și în ziua de azi. Împăratul Naruhito al Japoniei, este al 125-lea succesor al lui Jimmu. Este cea mai veche dinastie a lumii. Japonia precede șase dintre cele 7 minuni ale lumii. Doar Marea Piramidă e mai veche. Când a început perioada clasică a Greciei, Japonia exista de mai bine de un secol.MOARTEA PRIMEȘTE UN NUMEOrganizația Mondială a Sănătății dă oficial un nume virusului care se răspândea în jurul lumii: SARS-CoV-2. Boala pe care o provoca a fost denumită COVID-19. "CO" vine de la coronavirus, "VI" de la virus, "D" de la cuvântul din engleză pentru boală, la 19 de la 2019, anul în care virusul a fost identificat prima dată în Wuhan. Anteriorul, virusul fusese numit "coronavirusul din Wuhan" sau "noul coronavirus". OMS a dat acest nou nume ca să clarifice situația și să reducă presiunea pusă pe China.2013 - UN PAPĂ ABDICĂPapa Benedict al XVI-lea a anunțat, în latină, că renunță la tronul Sfântului Petru. Era primul papă care demisiona după aproape 600 de ani. Anunțul a șocat întreaga lume. Papa a spus că abdică deoarece nu își mai poate îndeplini îndatoririle din cauza vârstei înaintate. Renunțarea la tron a intrat în vigoare pe 28 februarie 2013, ora 20 la Vatican. Benedict al XVI-lea a primit titlul de Papă Emerit și s-a mutat într-o mănăstire de la Vatican. A mai trăit aproape 10 ani după abdicare. A murit pe 31 decembrie 2022.

Economie 2024-02-11 07:33:56

Sute de blocuri din sectoarele 2, 3, 5 și 6 din București vor rămâne fără apă caldă săptămâna această. Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat luni că se efectuează lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele din rețeaua primară.

Economie 2023-06-26 14:12:14

Regimul de la Kremlin a început deja să organizeze „votul anticipat” pentru simulacrul de alegeri prezidențiale din martie, când Putin își dorește să fie „reales” cu o prezență mare. Votul anticipat a început deja în regiunile izolate ale Rusiei din Siberia și Orientul Îndepărtat, dar și în regiunile ocupate ale Ucrainei, pe care regimul susține că le-a anexat la Rusia.

Economie 2024-02-26 10:42:40

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat, luni, că Rusia a desfăşurat aproape 50.000 de trupe în Kursk, regiunea din sudul Rusiei unde Kievul a lansat, în vară, o contraofensivă surpriză, potrivit CNN.

Economie 2024-11-12 09:57:51

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, marți, cu ocazia ceremoniei de învestire a lui Putin de la Kremlin, că rușii trebuie să preia controlul asupra orașelor ucrainene Odesa și Harkov în luna mai. Ulterior, președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar trebui „forțat” să semneze un tratat cu Rusia, mai spune Kadîrov.

Economie 2024-05-08 14:46:10